Descoperire macabră într-un apartament din sectorul Rîșcani al Capitalei. Un tânăr de 30 de ani a fost găsit strangulat. Potrivit poliției, tragedia ar fi avut loc marți seara, iar cadavrul a fost depistat de mama bărbatului.
SVETLANA SCRIPNIC, ofițer de presă Poliția Capitalei: „La fața locului, polițiștii au stabilit că este vorba de un bărbat în vârstă de 30 de ani, care locuia pe adresa respectivă împreună cu mama, care a și făcut apelul la poliție. Din declarațiile femeii, fiul acesteia ar fi suferit de câteva luni de depresie”.
Semne de moarte violentă nu au fost depistate pe corpul neînsuflețit. Oamenii legii urmează Semne de moarte violentă nu au fost depistate pe corpul neînsuflețit. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei și ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest.
Precizăm că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri similare. Doar luna trecută, trei bărbați de 61, 49 și 52 de ani, un tânăr de 19 ani, dar și o minoră de 16 ani au fost găsiți strangulați. Aceștia și-ar fi pus capăt zilelor în propriile case, în șoproanele din gospodării sau în pădure. Incidentele au avut loc în Criuleni, Fălești, Briceni, Sîngerei și Ocnița.
Între timp, specialiștii susțin că sunt un șir de motive care i-ar determina pe oameni să recurgă la astfel de gesturi necugetate. Printre acestea se numără durere psihologică, sufletească, factori legați de familie, problemele financiare, dar și venirea primăverii.