Toate paturile din secțiile de Reanimare și Terapie Intensivă, destinate bolnavilor de COVID-19, din spitalele din Chișinău, sunt ocupate. Despre asta a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței Primăriei. Chiar și așa, autoritățile municipale au decis ca în Spitalul de Ftiziopneumologie și în blocul vechi al Spitalului „Gheoghe Palade” decis ca în Spitalul de Ftiziopneumologie și în blocul vechi al Spitalului „Gheoghe Palade” să nu mai fie internați pacienți infectați cu noul coronavirus.
Potrivit primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, chiar dacă săptămâna trecută, în capitală, s-a atestat o scădere a numărului de infectări cu noul coronavirus, situația rămâne alarmantă.
ION CEBAN primarul municipiului Chișinău: „În Chișinău în continuare avem o incidență foarte mare. Cazurile grave sunt în continuare foarte multe și practic nu avem paturi libere în secțiile de Reanimare și Terapie Intensivă”.
Chiar și așa, municipalitatea preconizează diminuarea numărului de locuri disponibile pentru bolnavii de COVID-19 în spitalele din Chișinău
ION CEBAN primarul municipiului Chișinău: „Planificăm ca din această săptămână să iasă treptat din circuitul COVID spitalul municipal de Ftiziopneumologie, acele practic 150 de paturi, blocul vechi al maternității „Gheorghe Paladi”, aproximativ 110 paturi, iar în celelalte spitale urmează să diminuăm gradual numărul de paturi. Am mai făcut acest lucru pe parcursul lunii ianuarie, atunci când, în decembrie și ianuarie a fost o scădere a numărului de cazuri”.
Instituțiile medicale vor fi din nou reprofilate în cazul în care numărul infectărilor va crește din nou. Totodată, edilul a mai precizat că epidemiologii nu exclud că un nou val de îmbolnăviri cu noul coronavirus am putea avea în luna mai. Referindu-se la procesul de vaccinare, Ion Ceban a anunțat că până astăzi au fost imunizați 90% din numărul total de lucrători medicali din capitală și peste 2500 de cadre didactice din cele 9000. El a mai precizat însă că mulți oameni refuză să primească vaccinul, deși sunt eligibili pentru a beneficia de el. Săptămâna trecută, din câteva sute de pedagogi înregistrați, au primit serul doar 180. Motivul ar fi știrile false, dar și politizarea acestui subiect, a explicat primarul. Potrivit lui, de marți, 13 aprilie, începe vaccinarea taxatorilor.
În cadrul aceleiași ședințe, șefa Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, a anunțat că aproximativ 130 de apeluri au fost înregistrate la linia verde.
TATIANA BUCEARSCHI, șefa Direcției generale asistență socială și sănătate: „Cele mai multe apeluri au fost privind posibilitatea vaccinării fără rând. Vaccinarea persoanelor din colegii și universități, asigurarea cu teste rapide, condițiile și reglementările regimului antiepidemic în caz de sosire în țară, inclusiv testarea copiilor. Cu privire la încălcarea regimului antiepidemic în transport, magazine – purtarea măștii, dezinfectarea”.
În prezent, în spitalele din municipiul Chișinău sunt internați peste 1000 de bolnavi de COVID-19. Astfel, peste 600 de paturi sunt libere. De la declanșarea pandemiei, în capitală, au fost înregistrate circa 102 mii cazuri de infectare și peste 1700 de decese.