Investigația jurnalistică publicată zilele trecute de „RISE Moldova” este plină de minciuni și urmărește linșarea mediatică a lui Ilan Șor. Declarația aparține liderului Partidului „ȘOR”, care a anunțat, într-un video postat pe Facebook, că îi va da în judecată atât pe autorii pretinsei investigații, cât și sursele media care au distribuit aceste informații.
Potrivit lui Ilan Șor, investigația jurnalistică în care apare numele său abundă în greșeli gramaticale, nu are niciun suport factologic și nu merită nici o atenție.
ILAN ȘOR, președintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: „Îi voi acționa în judecată pe autorii pretinsei investigații pentru informațiile mincinoase și defăimătoare care se conțin în ea. Bineînțeles, obiectul procesului judiciar va fi RISE-Moldova, care a publicat materialul. În al doilea rând, voi acționa în judecată toate sursele media care au redistribuit materialul cu referire la RISE, ei luând parte la campania de defăimare împotriva mea. Este evident pentru orice jurnalist că este vorba despre o comandă mediocră plătită, plină de minciuni monstruoase”.
Politicianul a mai adăugat că, pentru orice om normal, este evident faptul că totul este o comandă, care urmărește linșarea mediatică a sa.
ILAN ȘOR, președintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: „Întrucât nu există probe pentru acuzații întemeiate la adresa mea, băieții au hotărât să acționeze după principiul lui Goebbels, potrivit căruia, cu cât minciuna este mai gravă, cu atât e mai credibilă. Așa a luat naștere această făcătură, care a fost denumită zgomotos „investigație jurnalistică”. Ei, bine, în instanță veți avea ocazia să depuneți mărturii, să povestiți cine anume și pentru ce sume a comandat acest fals. Chiar dacă vi s-a plătit mult pentru asta, „investigația” voastră este, totuși, foarte ieftină și ticăloasă”.
Amintim că zilele trecute, ”RISE Moldova” a publicat o investigație jurnalistică în care se spune că Ilan Șor ar fi fost monitorizat în mai multe dosare privind o rețea de trafic de cocaină.
Solicitați de noi, reprezentanții ”RISE Moldova” nu au răspuns la mesajele noastre pentru a comenta declarațiile politicianului.