S-au pomenit într-un impas total din cauza datoriilor. O familie din satul Burghelea, raionul Fălești, era la un pas de a rămâne fără locuința pentru care au muncit o viață. Soții aveau probleme grave de sănătate și nu dispuneau de resurse financiare pentru tratamente, de aceea, au contractat un credit. Starea lor de sănătate, însă, s-a agravat considerabil, astfel, familia nu a mai avut posibilitate să muncească și să întoarcă datoria. Când au mai rămas zile numărate până când creditorii i-ar fi dat afară din locuință, în ajutor le-a venit echipa emisiunii „Oameni pentru Oameni”, care a achitat datoria acumulată – de aproximativ 17 000 lei. Proiectul este realizat cu susținerea Fundației de binefacere „Miron Șor”.
În 2019, cei doi soți au luat un împrumut în valoare de 5000 de lei de la o companie de microfinanțare și au pus în gaj casa. Atunci nici măcar nu au bănuit ce planuri are cu ei destinul.
LILIANA PÎSLARI, eroina emisiunii „Oameni pentru Oameni”: „Atunci lucram și mă gândeam că voi achita câte un pic, dar dacă te îmbolnăvești, pierzi tot”.
„Iată, vedeți, e negru, se face negru la dânsul aici”.
Pentru că nu au achitat la timp ratele lunare, le-au fost aplicate penalități, astfel suma datorată s-a ridicata la aproape 17 mii de lei. Așa că cei doi bunei și nepoatele lor s-au pomenit în situația în care rămâneau fără acoperiș deasupra capului, întrucât locuința urma a fi pusă sub sechestru.
LILIANA PÎSLARI, eroina emisiunii „Oameni pentru Oameni”: „Ne-au spus că dacă nu achităm creditul, vin și ne ia casa. Ca să strângem acești bani, ne trebuie un an sau doi, dar noi nu avem acești bani ca să-i achităm”.
Cu doar câteva zile înainte ca membrii familiei să fie scoși cu forța din casă, echipa emisiunii „Oameni pentru Oameni” le-a venit în ajutor și a achitat datoria de 16 mii 715 lei. Emoționată, Liliana Pîslari ne-a mărturisit că va putea în continuare să trăiască toți liniștiți în casa pentru care au muncit o viață.
LILIANA PÎSLARI, eroina emisiunii „Oameni pentru Oameni”: „Foarte mari emoții, mulțumesc emisiunii. Este o emisiune foarte bună și tare repede a reacționat la rugămintea mea, la problemele mele și mulțumesc din suflet. Nu am cuvinte, nu pot să descriu. Sunteți foarte receptivi”.
Ajutorul semnificativ a fost oferit de echipa „Oameni pentru Oameni”, datorită partenerului general al proiectului – Fundația de binefacere „Miron Șor”. Nu ratați o nouă ediție a emisiunii, în care vă povestim despre drama unei mame de 27 de ani, care a rămas pe drumuri cu doi copii în brațe, după ce tatăl acestora a dispărut fără urmă. Emisiunea începe imediat după „Ora Știrilor”.