La nivel mondial, cazurile de COVID-19 au depăşit pragul de 132 de milioane, în ultima săptămână fiind înregistrate peste patru milioane de infectări. Franţa a întrecut Rusia la numărul de îmbolnăviri, fiind a patra ţară cu cele mai multe cazuri, după Statele Unite, Brazilia şi India. În schimb, Marea Britanie a trecut la cea de-a doua etapă de relaxare a restricţiilor antiepidemice, iar Italia redeschide, de miercuri, şcolile din zonele roşii.
După trei zile de lockdown național în timpul Sărbătorilor Pascale, Italia anunță noi reguli. Cei care intră în țară trebuie să stea în carantină cinci zile. Măsura este valabilă până la sfârșitul lunii. De altfel, cei care ajung în peninsulă trebuie să prezinte un test COVID negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte. Pe de altă parte, începând de miercuri, școlile și grădinițele se redeschid chiar și în așa-numitele “zone roșii” din Italia.
În Marea Britanie urmează etapa a doua a planului de relaxare a restricțiilor. Se redeschid magazinele, sălile de sport, grădinile zoologice, camping-urile de vacanță şi saloanele de înfrumuseţare, precum şi terasele aflate în aer liber.
Iar în Grecia s-au redeschis magazinele neesenţiale. Dar, pentru a le trece pragul, oamenii trebuie să se programeze, iar în interior au voie cel mult 20 de persoane concomitent. Măsura nu vizează marile centre comerciale și nu se aplică în Atena, Salonic şi Patras, unde rata infectărilor este încă ridicată.
Totuși, cea mai mare rată de îmbolnăvire din Europa rămâne în Franța, unde au fost înregistrate până acum 4,8 milioane de infectări cu noul coronavirus. În Hexagon au fost închise școlile și sunt în vigoare restricții de călătorie pentru toată luna.
Astfel, Europa rămâne cu mult în urma Statelor Unite în cursa de administrare a vaccinului. Americanii se descurcă de trei ori mai bine decât Uniunea Europeană. Până acum, 106 milioane de americani au primit o doză de vaccin, iar 61 de milioane au și rapelul făcut.