Copiile actelor de identitate a trei presupuși răpitori ai judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus au fost publicate de presa de la Chișinău, care face referire la surse apropiate anchetei. Potrivit primelor informații, cel puțin doi dintre ei ar fi angajați ai Ambasadei Ucrainei la Chișinău. Aceștia ar fi transportat victima în țara vecină cu o mașină care ar avea numere diplomatice. Amintim că Ceaus a fost răpit, sâmbătă, din curtea unui bloc din Chișinău.
Potrivit informațiilor apărute în presă, Nicolae Ceaus ar fi fost transportat în țara vecină în portbagajul unui automobil Toyota RAV 4, care ar aparține Ambasadei Ucrainei la Chișinău. Informația a fost făcută publică de surse apropiate anchetei, care au menționat că la volan s-ar fi aflat un angajat al reprezentanței diplomatice, pe nume Eduard Stavițki. Acesta ar fi fost însoțit de un coleg de-al său, Iuri Kovalenko, precum și de un alt cetățean ucrainean, Aleksandr Kosteniuk.
Sâmbătă, mașina ar fi traversat punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Otaci pe „coridorul verde”, evitând astfel controlul vamal. Prin același punct ar fi intrat în țara vecină și alți patru cetățeni ucraineni, care se presupune că ar fi fost implicați în răpirea lui Ceaus.
Am încercat să obținem o reacție din partea Ambasadei Ucrainei la Chișinău, iar reprezentanții instituției diplomatice ne-a cerut să expediem prin mail o scrisoare oficială, la care, până în prezent, nu am primit niciun răspuns.
Între timp, ministrul de Interne, Pavel Voicu, a raportat, în cadrul unei discuții cu premierul interimar, Aureliu Ciocoi, că au fost sporite verificările la toate punctele vamale. Potrivit oficialului, imediat ce a obținut informații despre răpire, au intervenit toate instituțiile specializate ale MAI. Au fost găsite trei automobile implicate, a fost stabilit traseul deplasării, dar și cercul de persoane care au participat la răpire. Aceștia ar fi cetățeni străini, care au intrat în Republica Moldova începând cu 23 martie. O persoană a fost reținută.
Instituțiile statului au obținut mai multe înregistrări video și amprente digitale. Iar deputații Partidului ”Platforma DA” au cerut convocarea Consiliului Suprem de Securitate pentru a fi discutat acest caz. Iar PSRM a cerut crearea unei comisii de anchetă pe marginea acestui caz. În același timp, serviciul de securitate ucrainean a refuzat să comenteze răpirea lui Ceaus și a declarat că nu deține nicio informație în acest sens.
Iar soția judecătorului a menționat că nu știe unde se află soțul său și că autoritățile de la Kiev nu îi oferă nicio informație.
Nu știe nimic despre soarta clientului său nici avocatul lui Ceaus, Iulian Balan, care a fost contactat de redacția TV6.
Judecătorul ucrainean Nicolae Ceaus se afla pe teritoriul țării noastre din 2016, după ce a fost acuzat de autoritățile din Ucraina de luare de mită în valoare de 150 de mii de dolari. În 2017, el a solicitat Președinției azil politic, însă a primit refuz. Decizia a fost contestată în instanțele de drept. Acum se examinează refuzul la Curtea Supremă de Justiție.