Președintele Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană, deputatul Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov, îi solicită Ucrainei, să-și onoreze angajamentele internaționale asumate în privința protejării râului Nistru și neadmiterii unei catastrofe ecologice provocate de construcția hidrocentralelor. Solicitarea în acest sens a fost făcută în cadrul unei întrevederi a deputatului Violeta Ivanov cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevchenko, scrie partidulsor.md.
Violeta Ivanov a precizat că, din cauza activității Complexului Hidroenergetic Nistrean și a intențiilor Kievului de a instala și pune în acțiune noi turbine și a extinde Complexul, există riscul unei catastrofe ecologice care ar putea afecta grav securitatea alimentară, economia, și bunăstarea cetățenilor ambelor state.
Potrivit unui comunicat de presă difuzat de Parlament, președintele Comisiei politică externă și integrare europeană a accentuat necesitatea ca partea ucraineană să-și onoreze angajamentele asumate prin ratificarea Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător, în context transfrontalier (semnată la Espoo, 25 februarie 1991), și cele prevăzute în Protocolul consultărilor moldo-ucrainene cu privire la posibilul impact asupra mediului, semnat în 23 mai 2008. Totodată, deputatul Violeta Ivanov îi cere Kievului să transmită Republicii Moldova documentele privind evaluarea impactului asupra mediului, ca urmare a construcțiilor de extindere a Complexului Hidroenergetic Nistrean.
Violeta Ivanov i-a comunicat oficialului ucrainean și despre Declarația cu privire la impactul curent și viitor al construcțiilor hidroenergetice de pe fluviul Nistru și neadmiterea unei catastrofe ecologice iminente, aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în 12 februarie 2021, precum și despre Declarația comună a Comitetului Parlamentar de Asociere RM-UE, aprobată în 22 martie 2021. În acest document, Comitetul recunoaște importanța strategică a râului Nistru și își exprimă îngrijorarea profundă față de eventualele consecințe asupra mediului în legătură cu intențiile Ucrainei de extindere a Centralei Hidroelectrice de la Novodnestrovsk și de construcție a cascadei de șase hidrocentrale noi.
Ambasadorul Ucrainei Marko Shevchenko a accentuat disponibilitatea țării sale de a colabora în vederea soluționării problemelor fluviului Nistru, relevând că Ucraina nu are intenții de a crea dificultăți în aprovizionarea Republicii Moldova cu apă potabilă și este gata să asigure respectarea regimului hidrologic în aval de Complexul Hidroenergetic Nistrean de la Naslavcea, în conformitate cu prevederile Acordului semnat la Roma, în 29 noiembrie 2012.
Amintim că Violeta Ivanov, fost ministru al Mediului a întreprins mai multe acțiuni în vederea protejării râului Nistru de consecințele dezastruoase ale construcției hidrocentralelor și este autoarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova din 12 februarie referitoare la acest subiect.