Israelul, țara cu cea mai eficientă campanie de vaccinare din lume, ar putea ajunge foarte curând la finalul acestei pandemii – un obiectiv pe care multe state îl vor atinge abia peste luni de zile sau chiar câțiva ani. Între timp, în Europa, tot mai multe țări încep să testeze metode pentru redeschiderea economiei, dar și a industriei culturale. Mii de oameni au participat la un concert rock în Barcelona, care a avut la bază un studiu COVID.
Mai mult de jumătate din cele nouă milioane de locuitori ai Israelului a primit ambele doze de vaccin, astfel rata de infectare a scăzut considerabil. Imunizarea accelerată a populației le permite oamenilor să-și recapete treptat viețile pe care le-au avut până la începutul anului 2020. Iar cetățenii din Marea Britanie vor avea acces gratuit la două teste anti-COVID pe săptămână, potrivit unui program inițiat de Guvern, care va demara din 9 aprilie. Măsura vine într-o perioadă în care Anglia va începe testarea așa-numitului „pașaport de vaccinare”.
Experimentul va fi făcut la meciuri din Cupa Angliei, într-un club de comedie și unul de noapte. Documentul va indica dacă o persoană a fost vaccinată, testată negativ recent sau dacă are anticorpi. Autoritățile vor să stabilească, astfel, modul în care pot redeschide economia şi dacă pot permite accesul publicului larg la festivități care se desfășoară în spații închise, fără distanțare fizică, scrie Reuters.
Unul dintre cele mai cunoscute evenimente care a avut loc, în această perioadă, în Europa, pentru a testa măsurile anti-COVID, a fost concertul din Barcelona, la care au participat 5000 de persoane, iar accesul s-a făcut în baza testelor rapide. Șase oameni au fost depistați pozitiv și nu au putut intra. Participanții au purtat mască de protecție pe toată durata evenimentului.
Olanda este deja campioană la evenimente organizate cu public. În 26 martie, în Amsterdam, la un meci de fotbal au participat 5000 de suporteri pe bază de test rapid. Olanda se pregătește să organizeze în luna mai finala Eurovision, dar și meciuri pentru Euro.
Și România planifică să găzduiască meciuri din Campionatul European de Fotbal, în iunie. Potrivit autorităților, vor fi peste 12 mii de suporteri în tribune, însă nu au fost anunțate și regulile. Cel mai probabil, se așteaptă o decizie la nivel european privind Certificatul Verde, care ar urma să ia în calcul atât vaccinul, persoanele care au trecut prin boală, dar și un test negativ.