În timp ce în țara noastră procesul de imunizare se mișcă cu viteza melcului și nici măcar nu există vreo prognoză când cetățenii de rând ar putea primi vaccinul anti-COVID, tot mai mulți moldoveni nu se lasă în voia sorții. Astfel, cei care dețin cetățenia română, printre care persoane publice, dar și deputați, au găsit salvarea peste Prut, unde au mers să primească antidotul.
Stresați de criza epidemiologică din țară și de ceața în care ne țin autoritățile la capitolul imunizare, mai multe persoane publice au ales să meargă în țara vecină pentru a se vaccina. Este și cazul familiei Botgros, care a fost deja afectată de virusul periculos. Dirijorul Nicolae Botgros, fiind internat, anterior, în stare gravă.
CORNELIU BOTGROS, artist: „Statistica de la noi din republică este catastrofală și ca să evităm agravări, probleme de sănătate, ne-am decis, în comun acord cu toată familia, să ne vaccinăm. Până a merge noi, au fost mulți prieteni, cunoștințe de-ale noastre care ne-au confirmat că nu sunt urmări, complicații de sănătate”.
Și președintele Asociației Naționale a Restaurantelor și Localurilor de Agrement, Aneta Zasavițchi a trecut Prutul cu același scop.
ANETA ZASAVIȚCHI, președintele Asociației: „Naționale a Restaurantelor și Localurilor de Agrement: „Am hotărât împreună cu familia să avem grijă de sănătatea noastră, pentru că suntem siguri că prin vaccinare putem stopa această pandemie. M-am vaccinat cu AstraZeneca. Programarea a fost miercuri și tot atunci am primit confirmarea și practic, luni, peste cinci zile am mers în România și m-am vaccinat”.
Se pare că nu doar persoanele publice sunt nemulțumite de felul în care se desfășoară campania de imunizare din țară, astfel și unii deputați au găsit scăparea în România.
„Am citit atent planul de imunizare și am constatat că nu prea există un plan. Am căutat unde aș putea să mă înscriu pentru vaccin, când îmi vine rândul, dar nu am găsit niciun instrument. În aceste condiții, am luat pașaportul și, mulțumind statului român, am mers peste Prut”, a scris, recent, președintele grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu.
De asemenea, și deputatul Partidului „Platforma Da” Iurie Reniță a mers la Iași pentru a se vaccina împotriva noului coronavirus.
Același lucru a făcut și vicepreședintele Partidului Democrat Monica Babuc, care a menționat pe Facebook că împreună cu soțul s-a imunizat, întrucât trebuie să aibă singuri grijă de sănătatea lor.
În același timp, tot mai mulți moldoveni apelează la agențiile de turism care le permit să ajungă în statele unde procesul de imunizare este în toi. Până acum, peste 150 de persoane au mers în Rusia, Franța și Grecia pentru a lua antidotul.