Republica Moldova are nevoie de un plan de acțiuni concrete, pentru a soluționa problema deșeurilor. Asta în condițiile în care strategia existentă funcționează doar pe hârtie și nu a implicat până acum măsuri eficiente în această direcție. Este concluzia președintelui Comisiei parlamentare pentru mediu și dezvoltare regională, Marina Tauber, în urma unor audieri publice pe această temă, desfășurate la Parlament transmite Partidulsor.MD.
Audierile la Comisia parlamentară de mediu și dezvoltare regională au fost organizate ca urmare a mai multor demersuri din partea reprezentanților autorităților publice locale. Marina Tauber a menționat că cele mai grave probleme în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeurilor se întâlnesc în mediul rural, unde nu există mecanisme pentru gestionarea acestui proces.
„Trebuie să constat, ca președinte al Comisiei, că am avut o discuție productivă. Nu putem da vina doar pe oamenii din ministere, pentru că nu avem un guvern plenipotențiar, funcțional și fiecare arată cu degetul unul la altul. În aceste condiții, ne vom confrunta nu doar cu criza pandemică, dar și cu o criză a gunoiului, a deșeurilor”, a menționat Marina Tauber.
La rândul său, deputatul Platformei parlamentare „Pentru Moldova” Elena Bacalu a menționat că problema deșeurilor este una foarte complexă, iar vina în acest caz nu poate fi doar pe seama autorităților centrale și pe a celor locale, care nu valorifică pe deplin oportunitățile care apar.
„Încă de anul trecut s-au solicitat un șir de documente de la consiliile raionale, după care urmau să fie alocate surse financiare. Din păcate, nu a fost înaintat niciun proiect și banii care au fost prevăzuți pentru zona de Sud s-au întors la Ministerul Economiei”, a menționat Elena Bacalu.
Pe de altă parte, în unele regiuni problema deșeurilor a fost soluționată de autoritățile locale, fără susținere centralizată. Printre acestea se numără orașul Orhei și unele sate din acest raion, care au reușit cu forțe proprii să facă față acestei provocări. La audieri au participat în regim online și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, precum și viceprimarul orașului, Cristina Cojocaru, dar și primarul comunei Piatra, Radu Bușilă, care au împărtășit propria experiență și au venit cu un șir de recomandări pentru autorități.
În intervenția sa, Dinu Țurcanu a vorbit și despre crearea unui cadru de discuții pentru definirea modalității de organizare a sistemului integrat de gestionare a deșeurilor și dezvoltarea infrastructurii aferente. Scopul acestui grup de lucru este de a urgenta procesul de demarare și finalizare a studiului de fezabilitate al zonei nr. 6 ceea ce ar permite atragerea investițiilor necesare asigurării unei gestionări eficiente a deșeurilor pe teritoriul raioanelor Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești.
Președintele raionului Orhei a menționat că a transmis în adresa Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului un demers prin care îi solicită să examineze posibilitatea finanțării studiului de fezabilitate din contul creditului BEI pentru realizarea proiectului „Deșeuri solide în Moldova”.
„Ne propunem ca, și în cadrul Comisiei, și la nivelul Fracțiunii Partidului ȘOR și Platformei Pentru Moldova să dezvoltăm acest subiect, să folosim bunele practici utilizate în raionul Orhei”, a declarat Marina Tauber, după finalizarea ședinței.
Acum opt ani, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Strategia de gestionare a deșeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027. Documentul prevede un șir de măsuri pentru gestionarea eficientă a deșeurilor și diminuarea impactului negativ asupra mediului ambiant. Deși proiectul „Deșeuri solide în RM” este finanțat din fondurile europene, rezultate concrete care ar soluționa problema respectivă, nu se observă deloc și nici nu este clar ce plan de acțiuni va fi implementat în următoarea perioadă.