Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova au votat astăzi, în Parlament, o declarație prin care și-au exprimat dezacordul privind dizolvarea legislativului.
„Considerăm că blocajul în care ne aflăm a fost provocat intenționat, iar circumstanțele pe care le invocă cei care vor să arunce țara într-o criză profundă sunt artificiale. Repetăm, Parlamentul este funcțional, există o majoritate parlamentară formalizată care este gata să voteze un Guvern. Legislativul este apt și pregătit să rezolve această criză, iar cheia deblocării se află în mâna președintelui.
Faptul că Președinția nu vrea să vadă această majoritate, complică și mai mult ieșirea din acest blocaj constituțional. Toate aceste piedici sunt puse intenționat, iar scopurile acestor forțe destabilizatoare sunt pur politice. Însă acest comportament va avea efecte catastrofale asupra populației acestei țări.
Insistăm că țara are nevoie de un Guvern. Țara trebuie guvernată și scoasă din mrejele acestor crize continue. Batem recorduri peste recorduri. Mor oamenii cu zecile în fiecare zi, se îmbolnăvesc cu miile, iar unii politicieni n-au nimic sfânt și își caută, fără pic de rușine, de jocurile lor politice. Caută doar puterea. O vor pe toată și o vor acum”.