Micuța Evelina are mare nevoie de ajutorul nostru. A fost diagnosticată cu o boală gravă – Artrogripoză congenitală multiplă, care se caracterizează prin deformații ale scheletului și mușchilor. Pentru a putea merge pe picioare, fetița are nevoie de o serie de operații costisitoare, care pot fi efectuate într-o clinică din străinătate. Costul intervențiilor este de aproximativ 50 de mii de euro, bani pe care părinții copilei nu-i au.
Eva, așa cum îi spun părinții, a avut mâinile fracturate pentru prima oară încă de la naștere. Aș că în primele trei luni de viață a stat cu ele în ghips. În toată această perioadă, a avut parte de masaj, tratament cu parafină, terapie ozocherită și piscină, pentru a-i potoli durerea care îi măcina tot corpul.
Familia Boian are patru copii. Cea mai mare fetiță, Valeria, are deja 17 ani, iar cea mai mică, Xenia, doar câteva luni. Fratele și sora mai mare o susțin pe Evelina cum pot.
VALERIA BOIAN, sora Evelinei: „- A trecut prin atâtea, niciun copil n-ar putea rezista. – Care este dorința ta cea mare ? – Ca să poată merge!”
STEFAN BOIAN, fratele Evelinei: „Este curajoasă, puternică și vrea mereu să încerce lucruri noi. Vreau să ies cu ea, ca să se poată juca cu ceilalți copii”.
Pentru a atenua suferința fetiței, părinții o duc regulat la clinică pentru proceduri. Pentru o schimbare radicală spre bine, Evelina are însă nevoie de o serie de intervenții chirurgicale. Timp de trei ani, copila a suferit trei operații, efectuate, aici, în Moldova. Totuși, nu este suficient. Întrucât medicii din țară nu o mai pot ajuta, ea are nevoie de un tratament în străinătate. Evelina este așteptată deja în Turcia, într-una dintre clinicile din Istanbul. Specialiștii de acolo au prognoze pozitive pentru ea.
OLGA HEMEI, mama Evelinei: „Nu ne-au promis că va fi ideală, dar va merge. Nu ne-au spus încă nimic despre mânuțe. Mama încă de la naștere speră că totul va fi bine, va merge la grădiniță, va merge la școală, ca alți copii”.
Tratamentul în Turcia costă aproximativ 50 de mii de euro. Pentru familia fetei, această sumă este exorbitantă. Tatăl său nu are un loc permanent de muncă, întrucât trebuie să ducă în fiecare zi copilul la proceduri, iar mama trebuie să stea acasă cu ceilalți frați. Familia disperată cere ajutor.
ANA SANDUȚA, reprezentant al fundației de caritate: „Am strâns cu succes bani pentru prima operație pentru Evelina, cu ajutorul unor oameni buni. Acum are nevoie urgentă de o a doua operație. Cred că merită a doua șansă pentru un viitor frumos, pentru o copilărie frumoasă”.
Oricine dorește să o ajute pe Evelina, poate dona bani în conturile bancare deschise de familia sa. Rechizitele sunt indicate pe ecran.
CONTURI BANCARE PENTRU SUSȚINEREA EVELINEI”
Beneficiar: BC MOLDOVA AGROINDBANK SA
Număr card: 5102180060298888
Card tip: MASTERCARD
Destinatar: HEMEI OLGA
Cod fiscal: 2004088003834
Cod Swift: AGRNMD2X
IBAN: MD78AG000000022593206683
IDNO: 2004088003834
Banca beneficiară VICTORIABANK
Cod Swift: VICBMD2X
Destinatar: HEMEI OLGA
IBAN: MD44VI225912103121206409
IDNO: 2004088003834