În data de 19 martie 2021, procurorul general al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo, a depus la secretariatul Parlamentului trei cereri cu privire la încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan, în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată a acestora. Acest fapt a fost anunțat de președintele Parlamentului în cadrul ședinței în plen din data de 19 martie 2021, precum și a fost mediatizat pe larg de majoritatea instituțiilor de presă din țară.
Adresarea procurorului general al Republicii Moldova față de Parlament cu privire la ridicarea imunității parlamentare a deputaților constituie de fapt o acuzație în materie penală adusă deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan. Din moment ce clienților noștri li s-a adus la cunoștință cererea de ridicare a imunității, aceștia beneficiau deja de dreptul de a se apăra împotriva acuzațiilor inclusiv prin intermediul avocaților.
Dreptul deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan de a se apăra a fost încălcat grav de către membrii Comisiei juridice, numiri și imunități, în ședința din 20 martie 2021, atunci când au refuzat accesul avocaților la ședința comisiei, unde s-au pus în discuție cererile procurorului general cu privire la ridicarea imunității parlamentare a deputaților. Acest fapt este inadmisibil, și constituie o abatere gravă de la respectarea drepturilor persoanei de a fi apărată împotriva acuzațiilor de comitere a faptelor penale, mai cu seamă dreptul garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care, reieșind și din practica Curții de la Strasbourg, stabilește că orice acuzat este protejat de art. 6 § 3 lit. c) în orice etapă a procedurii (Imbrioscia împotriva Elveției, pct. 37). Prin urmare, această protecție poate fi impusă înainte de trimiterea spre judecare a unui dosar și în măsura în care există riscul ca echitatea procesului să fie grav afectată de nerespectarea acestei dispoziții.
Pe de altă parte, împiedicarea avocaților deputaților de a participa la ședința Comisiei juridice când a fost discutată cererea procurorului general cu privire la ridicarea imunității deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan și, în final, adoptarea hotărârii Comisiei, constituie o împiedicare a exercitării profesiei de avocat, și, implicit o încălcare a Cărții principiilor fundamentale ale avocatului european, care conține o listă de principii generale, care reglementează întreaga activitate a avocatului european. Legătura dintre aceste principii constituie baza dreptului la legitima apărare, care este nucleul tuturor drepturilor democratice.
În același context, Principiile de Bază ale Rolului Avocatului, adoptate la Congresul al Optulea al Națiunilor Unite despre Prevenirea Crimei și a Tratamentul Delincvenților, Havana (Cuba), 27 august-7 septembrie 1990, statuează la pct. 16 că: Statele trebuie să asigure ca avocații să-și exercite atribuțiile profesionale fără funcții intimidare, fără împiedicare a exercitării profesiei, hărțuire sau ingerințe necorespunzătoare. Principii care au fost ignorare în mod abuziv de membrii Comisiei Parlamentare Juridice Numiri și Imunități, care au votat împotriva participării avocaților la ședința sa.
În fapt, în 20 martie 2021, Comisia Juridică Numiri și Imunități, s-a întrunit în ședință unde au fost examinate cererile privind încuviințarea ridicării imunității deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan. În urma ședinței, membrii Comisiei Parlamentare au decis să propună Plenului Parlamentului ridicarea imunității deputaților în baza cererilor depuse de Procurorul General.
Deși în cadrul ședinței Comisiei juridice deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan li s-au adus acuzații grave în materie penală, avocaților deputaților li s-a obstrucționat accesul la procedura Comisiei pentru a pleda în apărarea deputaților, ceea ce constituie un fapt grav de încălcare a dreptului domnilor Ulanov și Jardan de a se apăra efectiv împotriva unor acuzații nefondate.
Examinarea în cadrul Comisiei Juridice a Cererilor Procurorului General de ridicare a imunității a fost stabilită separat. Astfel, în ceea ce-l privește pe deputatul Petru Jardan, ședința Comisiei a fost programată pentru ora 12:00, iar pentru 15:00 avea să se examineze cererea de ridicare a imunității parlamentare a lui Denis Ulanov.
La începerea ședințe Comisiei, dl Petru Jardan a solicitat Comisiei să întrerupă ședința pentru câteva ore, pentru: (1) a studia materialele prezentate de Procurorul General și (2) a fi prezenți noi – avocații deputatului – pentru a se putea apăra efectiv în fața acuzațiilor nefondate despre fapte penale grave.
Cu regret, membrii Comisiei parlamentare nu au ținut cont de solicitarea dlui Petru Jardan și au votat împotriva demersului său, neacordându-i nici un termen pentru a se pregăti să pledeze în cadrul ședinței, iar, în ceea ce privește participarea avocaților, au respins solicitarea deputatului din motiv că Regulamentul Parlamentului nu prevede chestiunea participării avocaților la ședința Comisiei Juridice.
Ca și în cazul dlui Jardan, la ședința Comisiei de la ora 15:00, când au fost puse în discuție cererile de ridicare a imunității parlamentare a deputatului Denis Ulanov, membrii comisiei nu ne-a permis nouă avocaților să participăm la ședință. Motivul respingerii acestei cereri a fost același – Regulamentul Parlamentului nu prevede participarea apărătorilor la ședință.
Ne exprimăm regretul că membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au examinat cu prea multă lejeritate cererile deputaților, și au tratat ședința Comisiei, în cadrul căreia deputaților li s-au înaintat acuzații grave despre fapte penale – ca pe o „simplă formalitate”, considerând că acest lucru nu este necesar, mai ales că „cauza nu este examinată în fața unei instanțe judecătorești”.
Am constatat că membrii Comisiei Parlamentare juridice, numiri și imunități nu au avut nici o motivare, deși asta era un lucru necesar, să asigure deputatului dreptul de a-și prezenta cauza în fața comisiei în mod eficient, astfel ca această să poată adopta o hotărâre în mod obiectiv, după o ascultare efectivă a deputatului și a avocaților.
Mai mult decât atât, Comisia dat dovadă de „duble standarde” când a avut abordări diferite în ceea ce privește participarea procurorilor pe de o parte, și a avocaților pe de altă parte. În acest context, menționăm că au fost admiși să participe, în afară de dl procuror general, procurorii care exercită/conduc urmărirea penală în cauzele privindu-i pe domnii Denis Ulanov. În ceea ce privește participarea procurorilor menționați, Comisia nu a avut aceiași abordare a situației – pentru că, la fel ca și în cazul avocaților, nu este prevăzută de regulament participarea procurorilor, alții decât Procurorul General.
Problemele dezbătute în cadrul Comisiei juridice, numiri și imunități despre ridicarea imunității parlamentare a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan vizau fapte penale grave, și este inadmisibil ca acest lucru să se trateze ca o „procedură formală”, având în vedere că soluția Comisiei juridice, numiri și imunități este decisivă în ceea ce privește „soarta” cererilor procurorului general.
Urmare a celor menționate, am ajuns la concluzia fermă că la Ședința Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, nu s-a urmărit o examinare efectivă a cererilor procurorului general al Republicii Moldova, și o înțelegere a situație de fapt, nu s-a urmărit evaluarea corectă a necesității ridicării imunității parlamentare a lui Denis Ulanov și Petru Jardan pentru efectuarea măsurilor procesuale de reținere; arestare; percheziționare și/sau trimitere în judecată, nu s-a urmărit să se verifice dacă aceste măsuri procesuale sunt necesare de efectuat (pentru că legea procesual-penală permite urmărirea deputatului în parlamentul RM și fără ridicarea imunității sale), iar soluția Comisiei de a propune ridicarea imunității parlamentare nu este una corectă, ci are o conotație politică, cu regret.
Având în vedere că evenimentele legate de ridicarea imunității parlamentare a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan, venim cu îndemnul către reprezentanții instituțiilor media să trateze cu maximă atenție aceste subiecte și să ceară și să verifice informațiile difuzate de la avocați, în măsura în care ar putea fi divulgate, pentru a nu admite dezinformări și speculații.
23 martie 2021
Cu respect, avocații Denis Calaida și Aureliu Colenco