Medicul anestezist Dmitri Dubinceac-Muler, care lucrează în secția Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Bălți, susține că timp de un an a văzut zeci și chiar sute de decese provocate de infecția COVID-19. Acesta regretă că nu este posibil ca scepticii care încă nu cred în existența acestui virus să se convingă cu ochii lor de ceea ce se întâmplă în secțiile de reanimare, scrie newsmaker.md.
„Timp de un an de lucru cu pacienții din reanimare am fost nevoit să văd zeci și chiar sute de decese. Din păcate, nu este posibil să îi aduci pe cei „care nu cred în Covid” acolo, în punctul fierbinte, unde colegii mei luptă zi de zi pentru viața oamenilor. Sunt sigur că o singură astfel de „excursie” i-ar obliga să creadă în Covid chiar și pe cei mai sceptici. Dar asta e – nu putem să îi aducem din motive de etică și siguranță”, a relatat medicul.
„O singură astfel de „excursie” i-ar obliga să creadă în Covid chiar și pe cei mai sceptici”
Bărbatul a decis să povestească ce se întîmplă cu bolnavii care fac forme severe și foarte severe ale infecției COVID, în speranța că cei care vor citi își vor revedea atitudinea față de purtatul măștilor, păstrarea distanței fizice și gravitatea situației.
„Cine ajunge în reanimare? Nu toți, nici pe departe. Primele simptome pe care le simte pacientul cu coronavirus – slăbiciune puternică, durere în tot corpul, uneori tuse uscată și febră de la 37 la 40 de grade. În ziua a 2-3-a de la debutul simptomelor, oamenii încep să simtă că nu le ajunge aer. Dacă insuficiența este ușoară, i se dă o mască de oxigen obișnuită și încep să se simtă mai bine. Dacă insuficiența se agravează, pacientul este transferat în reanimare”, a relatat medicul.
Medicul-anestezist a explicat că „insuficiență ușoară de aer” este atunci când facem 10 flotări, alergăm 100 de metri sau urcăm rapid 4-5 etaje:
„Acum alergați cu viteză maximă 300 de metri sau urcați în fugă 9 etaje. Acum aveți o insuficiență medie. Cum vă simțiți? Uite așa respiră un bolnav care ajunge în secția de reanimare Covid. Se întâmplă din cauza faptului că sunt afectați plămânii. Țesuturile se umflă, iar vasele care ajung în plămâni se umplu cu cheaguri de sânge. În rezultat, oxigenul nu ajunge în organism prin plămânii afectați, iar pacientul se sufocă”.
„Bolnavii plâng, le este greu, îi doare, dar vor să trăiască”
Doctorul a mai povestit că, în secția reanimare, pacienții sunt culcați pe burtă, pentru ca ventilarea plămânilor să se îmbunătățească, iar saturația de oxigen să crească. Uneori, însă, nici asta nu îi ajută și pacienților li se pun măști speciale, conectate la aparate. Bolnavii sunt conștienți, iar senzațiile nu sunt deloc plăcute.
„Afându-vă într-o mașină care se deplasează cu viteza de 100 km/h, scoateți capul pe fereastră și încercați să respirați. Sau luați un uscător de păr, porniți-l la viteză maximă și în timp ce vă suflă în față, încercați să respirați. Uite așa respiră pacienții cu măști CPAP. Masca este fixată pe cap și trebuie să stea cu ea ore și chiar zile în șir, iar uneori și săptămâni. Bolnavii plâng, le este greu, îi doare, dar vor să trăiască”, a mai povestit medicul.
„Pacientul este în comă și nu simte nimic, nu suferă. Doarme și nu înțelege că moare. Dar el moare”.
Pe lângă aceste măști, pacienților li se administrează tratament medicamentos. În cazul unora dintre ei, nici această metodă nu funcționează și este nevoie de conectarea la aparatul pentru ventilare artificială a plămânilor:
„Cum se întîmplă asta: bolnavul este indus în stare de somn și nu simte nimic. Apoi, în trahee, i se introduce un tub din plastic, conectat la aparat, prin care acesta respiră în locul pacientului. Pentru lucrătorii medicali este cea mai grea muncă: corpul bolnavului trebuie întors de câteva ori pe zi de pe spate pe burtă, apoi pe o parte, apoi iar pe spate și tot așa. Iar 2/3 dintre pacienți cântăresc cam 100 kg (am avut și de 150 și de 200 kg). Și fac această muncă nu oameni bine pregătiți fizic, dar medici, asistente”.
Dacă bolnavul intubat are noroc, organismul său răspunde la tratament și plămânii se regenerează.
„Însă sunt și alte scenarii: în pofida tratamentului și a eforturilor medicilor, în pofida măștilor CPAP și intubării, starea pacientului se înrăutățește, saturația continuă să scadă. Și nu mai putem face nimic. Singurul moment „pozitiv”, dacă îl pot numi așa, este că pacientul este în comă medicamentoasă și nu simte insuficiența de aer insuportabilă, nu simte nimic, nu suferă. Doarme și nu înțelege că moare. Dar el moare”.
„Sunt nevoit să vă anunț că mama (tatăl, bunica, bunicul, sora, fratele, fiul, fiica) a murit…”
Medicul a precizat că, din cauza insuficienței de oxigen, mor în primul rând celulele din creier, apoi cedează alte organe, iar în final se oprește inima.
„Omul moare și pentru el se termină chinul. Însă pentru medicul de gardă vine unul dintre cele mai grele momente. Ia telefonul, formează numărul și… – Bună ziua, vă sună medicul din reanimare în legătură cu pacientul *****. Ce grad de rudenie aveți? Din păcate, sunt nevoit să vă anunț că mama (tatăl, bunica, bunicul, sora, fratele, fiul, fiica) a murit…”. Nu vă voi spune cum reacționează oamenii, înțelegeți și singuri. Iar medicul își pune iar costumul și merge la alt pacient, ca să lupte pentru o altă viață, înțelegând că această bătălie nu va fi câștigată de toți”, a conchis doctorul.
