Noul coronavirus lovește dur în continuare. Unul după altul, raioanele din țară intră în Cod Roșu de alertă epidemiologică, iar autoritățile impun noi restricții pentru a preveni răspândirea virusului. Administrațiile spitalelor raionale spun că medicii lucrează ca pe timp de război și încearcă să facă față tuturor solicitărilor. Totuși, cel mai dificil le este să găsească paturi libere pentru bolnavii de COVID, pentru a-i pune din nou pe picioare.
În urma hotărârii comisiei teritoriale de sănătate publică, până în 1 aprilie, întrunirile religioase vor fi oficiate fără prezența enoriașilor în lăcașele sfinte, iar în instituțiile publice și private din raion se va asigura un regim special de muncă. Elevii claselor primare și absolvenții vor continua să meargă în sălile de clase, în timp ce restul vor învăța de la distanță. Între timp, administrația Spitalului Raional Ialoveni susține că medicii sunt epuizați, în special din cauza numărului mare de pacienți, care sunt aduși de la Chișinău, iar paturile sunt la limită.
DINU ȘARGU, directorul Spitalului Raional Ialoveni: „Noi avem 62 de paturi pentru pacienții COVID și practic nu avem niciun loc liber, iar un pacient l-am pus pe targă. Eu cu 60 de paturi aș reuși în raion, dacă nu ne-ar aduce pacienți de la Centrul COVID din Chișinău. La Dumnezeu mă rog să fie toți medicii sănătoși și să nu se infecteze. Să țină piept situației, cât or putea”.
Potrivit lui Șargu, singura soluție pentru ameliorarea situației epidemiologică din țară, dar în special cea din Ialoveni, ar fi instituirea carantinei totale pentru câteva săptămâni. Propunerea nu a fost acceptată însă de membrii Comisiei.
DINU ȘARGU, directorul Spitalului Raional Ialoveni: „Ieri, am participat și eu la ședința comisiei teritoriale. Sunt de părerea că raionul ar trebui plasat în carantină totală. Mi s-a spus că e dificil, să nu-l afecteze pe acel agent, pe acela din HoReCa, care are restaurant și chestii”.
Nici la Soroca lucrurile nu stau mai bine. De marți, în 23 de localități din municipiu a fost instituit Cod Roșu. Deși responsabilii de la spitalul raional dau asigurări că se descurcă, totuși, lipsa locurilor libere le dă bătăi de cap.
ANGELA RUSNAC, directorul Spitalului Raional Soroca: „Situația este sub control. Noi muncim ca pe timp de război. Suntem gata și garantăm că pentru raionul Soroca noi suntem bine, facem față lucrurilor”.
Specialiștii spun că sunt în regim de alertă și au reprofilat o secție, în care acum pot fi internați 30 de bolnavi de COVID-19.
VALERIU BORDEIAN, vicedirectorul Spitalului Raional Soroca: „Noi nu mai avem paturi libere. Toate paturile sunt ocupate cu pacienți, dacă nu confirmați pozitiv la COVID, atunci suspecți. Avem doar trei paturi libere momentan. Dacă situația se va agrava în raion, ne vom lămuri, atunci când se va întâmpla acest lucru”.
În urma deciziei Comisiei locale, piețele comerciale și agricole din raion au fost închise, iar deplasările cetățenilor sunt restricționate, excepție fiind doar cele în scopuri de serviciu.
De asemenea, nu sunt permise adunările în masă. În prezent, sub Cod Roșu se află mai multe raioane printre care Hîncești, Cimișlia, Drochia, Ocnița, Criuleni.