Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost atacat cu o suliță de un bărbat în stare de ebrietate. Incidentul a avut loc ieri-seara în jurul orei 17:20, pe o stradă din orașul Basarabeasca, scrie deschide.md.
Victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 25 de ani care a avut un conflict cu un bărbat în vârstă de 35 de ani. Ultimul, fiind în stare de ebrietate, l-a atacat pe tânăr cu o suliță și i-a aplicat o lovitură în abdomen, la o distanță de câțiva centimetri de inimă.
La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, dar și a poliției. Tânărul a fost transportat la spital, stare de sănătate a acestuia fiind stabilă și se află în afara oricărui pericol, iar agresorul a fost reținut pentru 72 de ore.
Pe numele său a fost intentată o cauză penală pentru tentativă de omor.
Totodată, oamenii legii au ridicat de la fața locului și sulița cu care a fost atacată victima. Aceasta s-a dovedit a fi o țeavă metalică de aproape 2 metri, iar într-un capăt avea o lamă de cuțit.
Polițiștii cercetează cazul pentru a stabilit toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, dar și motivul conflictului dintre cei doi.