O ciudățenie învăluită în mister sau încă un monument condamnat la dispariție? Moara Roșie din Chișinău se mai ține din ultimele puteri în speranța că autoritățile municipale își vor aminti de ea. Echipa noastră de filmare a mers la fața locului pentru a se convinge dacă monumentul arhitectural al secolului XX mai are viitor. Detalii, în reportajul semnat de Elena Vigovscaia.
Pe strada cu același nume își duce veacul Moara Roșie din capitală. Dacă te apropii de pereții ei, poți auzi cum monumentul își dă duhul.
Istoria sa e plină de fantasme, începând chiar cu denumirea. Moara Roșie ar fi apărut după ce morarul și-a omorât familia apoi i-a dat foc. Altă legendă spune că după un incendiu, moara a fost reconstruită din cărămidă roșie, iar ca să fie mai rezistentă în pereți a fost zidită o tânără.
Aceste istorii sinistre ar putea fi povestite în cadrul unor excursii, dar realitatea arată altfel. Despre faptul că Moara este monument de arhitectură înțelegem doar dintr-o plăcuță. Iar legendele care învăluie clădirea își pierd din farmec din moment ce îi calci pragul, peste tot doar gunoi și dezordine. Mai mult, aici și-au găsit acoperiș persoane fără adăpost.
În actele Oficiului Cadastral, Moara Roșie figurează ca și lot de pământ, nu edificiu, spune istoricul Ion Ștefăniță. În 2015, când activa în cadrul Primăriei Chișinău, a încercat să schimbe statutul monumentului, însă fără succes. Acum se încearcă din nou să-i dea morii o nouă viață.
ION ȘTEFĂNIȚĂ, șeful Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor: ”Ar fi un proiect de consolidare și restaurare exterioară. Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a propus un parteneriat public-privat. Eu văd un contract prin care agentul economic s-ar obliga să creeze un document de consolidare și restaurare pe un termen de maximum doi ani, cu investiții concrete pentru trei ani”.
Pentru restaurarea edificiului sunt necesare 40 de milioane de lei, spune Ștefăniță, de aceea toată speranța este într-un eventual sponsor. Funcționalitatea proiectului poate fi diferită, de la hotelieră, la vino-turistică și altele, spune specialistul. Cel mai important este ca monumentul să rămână în viață, nu doar în fotografii.