Republica Moldova se află acum într-o criză profundă, nu există nicio claritate în privința vaccinării populației împotriva COVID-19, economia este la pământ, sistemul social riscă să se prăbușească de la o zi la alta, iar singura preocupare a președintelui Maia Sandu sunt alegerile parlamentare anticipate. Declarațiile au fost făcute de către secretarul fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, deputatul Marina Tauber, în cadrul unei emisiuni, transmite partidulsor.md.
Deputatul Marina Tauber a reiterat poziția Platformei parlamentare „Pentru Moldova”, potrivit căreia Republica Moldova are nevoie de un alt Parlament, doar că scrutinul anticipat nu poate fi organizat în actualele condiții, când avem un guvern în demisie, cu împuterniciri reduse, iar țara se confruntă cu o mulțime de probleme.
Marina Tauber a amintit că anume echipa din care face parte a fost prima care a cerut alegeri anticipate, considerând actualul Parlament drept o „filă neagră” în istoria Republicii Moldova. Alegerile anticipate însă nu pot fi organizate cu prețul vieții cetățenilor Republicii Moldova, a mai spus deputatul. „Cineva trebuie să se ocupe de această criză. Nu putem să stabilim data alegerilor, să cheltuim peste 100 de milioane de lei, fără să știm cum vom lupta cu pandemia”, a menționat Marina Tauber.
În acest context, Tauber a criticat poziția Maiei Sandu care se conduce de sloganul „După mine, potopul” și vrea alegeri anticipate, indiferent de consecințe, doar pentru a-și satisface interesele sale politice. „Alegerile nu pot fi mâine, cum își dorește Maia Sandu și echipa ei care n-au venit cu nicio soluție concretă, deși este de mai bine de două luni președinte al țării”, a menționat Marina Tauber.
Marina Tauber a vorbit și despre implicarea directă, care contravine cutumelor diplomatice, a șefului delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, în afacerile interne ale Republicii Moldova, considerând că o face cu de la sine putere și ține partea Maiei Sandu. „Cu toată stima și respectul față de Uniunea Europeană, dar este inadmisibil ca un diplomat să ne spună ce trebuie să facem. El nu are dreptul să dicteze sistemului justiției ce să facă cu dosarul lui Ilan Șor sau cu un alt dosar. Aceasta înseamnă implicare în afacerile interne ale statului. Nu cred că aceasta este inițiativa UE, ci a lui Michalko, personal, în apărarea Maiei Sandu”, a opinat Marina Tauber.
În același timp, Marina Tauber a îndemnat-o pe Maia Sandu să respecte Constituția și hotărârile Curții Constituționale, iar pe Peter Michalko l-a sfătuit să nu intervină în afacerile interne ale țării. Totodată, deputatul Partidului „ȘOR” a reiterat sprijinul Platformei „Pentru Moldova” pentru candidatura Marianei Durleșteanu pentru funcția de prim-ministru, pe care o consideră un bun profesionist care ar putea scoate țara din criza profundă cu care se confruntă în prezent.