Partidul Politic „ȘOR” și liderul formațiunii, Ilan Șor, vine cu mai multe concretizări, după ce ambasadorii statelor Uniunii Europene au emis o declarație prin care au calificat drept atacuri răspunsul lui Șor la învinuirile aduse la adresa sa de către ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, scrie partidulsor.md.
Într-o postare plasată pe Facebook, Ilan Șor reiterează că atât el, cât și echipa sa apreciază înalt relațiile de prietenie dintre UE și Republica Moldova, respectă valorile, dar și pe cetățenii UE, dar toate acestea nu-i permit reprezentantului UE la Chișinău, Peter Michalko, să încalce legile naționale, cutumele diplomatice, dar și principiul prezumției nevinovăției. Ilan Șor mai accentuează faptul că nu el a lansat atacuri la persoană, ci Peter Michalko a fost cel care l-a atacat.
„Diplomația este un talent cu care nu toți sunt înzestrați. Diplomația nu are nimic în comun cu încălcarea premeditată a principiilor garantate de lege și de dreptul internațional. Repet pentru cei care nu au înțeles din prima: eu și întreaga noastră echipă apreciem înalt relațiile de prietenie ale UE față de Republica Moldova și o considerăm unul dintre partenerii strategici ai țării noastre. Toate acestea, însă, nu-i permit dlui Michalko să încalce prezumția nevinovăției și să jignească 120 de mii de cetățeni care și-au dat votul pentru mine și pentru Partidul „ȘOR”.”
De asemenea, Ilan Șor amintește faptul că, din 2018, Partidul „ȘOR” este membru al Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ACRE). „Recunoașterea de către o familie politică atât de cunoscută și cu autoritate înseamnă mult pentru noi. Noi respectăm valorile europene, dar și pe cetățenii UE”, se mai arată în mesajul lui Ilan Șor.
Totodată, Ilan Șor menționează că este greu de crezut că UE are nevoie de un asemenea reprezentant precum este Peter Michalko, indiferent de țara în care se află acesta. „Dacă ambasadorul uită în ce constă misiunea sa și pune simpatiile și antipatiile sale personale mai presus decât legile țării gazdă și normele internaționale, atunci apar semne de întrebare în ceea ce privește nivelul său de profesionalism. Este greu de crezut că Uniunea Europeană are nevoie de un asemenea reprezentant, indiferent în ce țară”, a mai scris Ilan Șor pe pagina sa de Facebook.
Amintim că recent Peter Michalko și-a permis în repetate rânduri să lanseze atacuri la persoană și sa facă ingerințe directe în afacerile interne ale Republicii Moldova. Acest lucru a fost sesizat și de ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, care a criticat implicarea directă a lui Michalko în alegerile prezidențiale din țara noastră, calificând-o drept lipsă de respect față de cetățenii Republicii Moldova.