Șeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu a fost implicat într-un accident rutier pe bulevardul Iurii Gagarin din capitală. Potrivit unui comunicat de presă, un șofer care conducea un taximetru, ar fi ignorat regulile de circulație rutieră și ar fi tamponat din spate mașina de serviciu a șefului IGP, scrie agora.md.
În urma impactului nimeni nu a avut de suferit, iar unitățile de transport au fost avariate neesențial.
AGORA precizează că de la începutul acestui an, pe teritoriul țării au avut loc 21 de accidente rutiere, la volanul mașinilor aflându-se persoane care nu dețin dreptul de a conduce un autovehicul. În consecință, o persoană a decedat, iar altele 30 au fost traumatizate.
Tot în această perioadă, pentru a preveni „curajul” unor cetățeni de a conduce o mașină fără să posede dexteritatea necesară, au fost documentați de către ofițerii de patrulare peste 1200 de persoane. Pentru această încălcare, legislația prevede o amendă de la 1500 la 3000 de lei.