În plină iarnă, o familie cu trei copii din raionul Orhei a rămas pe drumuri. În doar câteva secunde, flăcările care le-au mistuit locuința i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului, haine și speranță. La cinci zile de la incendiul devastator, familia Stratulat a fost vizitată de echipa Partidului Politic „ȘOR”, care a oferit un ajutor financiar pentru reconstrucția casei.
Maria Stratulat povestește că, în noaptea incendiului, a simțit miros puternic de fum și mediat și-a anunțat soțul.
MARIA STRATULAT, victimă: „M-am trezit să hrănesc bebelușul și, când am deschis ochii, am văzut fum în camera în care dormeam, în dormitor. Nu am înțeles de unde vine fumul”.
ALEXANDRU STRATULAT, victimă: „Am deschis ușa camerei, iar într-un moment am văzut flăcări mari. Din cauza coșului de sobă vechi, am rămas fără casă”.
Primarul satului Zagoreni spune că a văzut casa arzând, însă din cauza vântului necruțător a fost dificil de stins flăcările.
VASILE COJOCARI, primarul satului Zagoreni: „Când m-am deplasat la fața locului cu oamenii, aici deja erau câțiva localnici, dar să ne apropiem de acest foc era imposibil practic. Așa vânt puternic era, flăcările ajungeau și la 6-7 metri de la casa familiei”.
Pentru o perioadă de timp, familia a fost adăpostită de o rudă. Acum, cei cinci membri, printre care și un nou-născut, sunt nevoiți să se înghesuie într-o cameră mică.
MARIA STRATULAT, victimă: „Aici dorm fetele, lângă sobă. Aici dorm eu cu copilul mai mic, iar aici soțul”.
AURELIA GÎNSARI, ruda victimei: „Primul gând pe care îl aveam e să aflu dacă nepoții sunt vii. Când m-am apropiat de casă, mi-au spus, liniștește-te, sunt în viață. I-am adăpostit și … Oh, Doamne”.
Totuși, familia care a avut de suferit speră să-și reconstruiască locuința, lucru care, deocamdată, este imposibil fără ajutorul oamenilor de bună credință.
MARINA TAUBER, vicepreședinte al Partidului Politic „ȘOR”, deputat: „Noi vom aloca 20 de mii de lei din partea Consiliului Raional Orhei, dar am venit aici și cu un ajutor personal din partea domnului Ilan Șor”.
DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei: „Cel puțin, vom iniția anumite proceduri și tehnici pentru a executa lucrările de reparație”.
Familia le-a mulțumit pentru ajutor și spune că-și dorește să revină acasă cât mai repede.
ALEXANDRU STRATULAT, victimă: „Suntem recunoscători, mulțumim frumos. Acum, cel mai tare ne dorim să revenim acasă cu toată familia”.
În urma incendiului, familia Stratulat a rămas cu trei copii în stradă, fără acte și lucruri personale. Cei care își doresc să ajute pot apela la numerele de telefoane afișate pe ecran.