Republica Moldova nu-și poate permite acum să se adâncească în haos și să organizeze alegeri anticipate, având în vedere criza socială și economică prin care trece, provocată de pandemia de coronavirus. Țara noastră are nevoie de un guvern care să recupereze decalajul, dar președintele Maia Sandu pierde timp prețios, urmărindu-și propria agendă politică și a partidului pe care îl conduce de facto – PAS. Declarații în acest sens au fost făcute de deputatul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov, în cadrul unui talk-show de la un post TV, scrie partidulsor.md.
Parlamentarul a subliniat faptul că Maia Sandu a încălcat în mod flagrant Legea Supremă și hotărârile Curții Constituționale, prind refuzul de a desemna candidatul pentru funcția de premier, propus de o majoritate parlamentară situativă.
În contextul în care șeful statului nu întreprinde nimic, pe lângă problemele cu care se confruntă Republica Moldova, crește și riscul unei crize constituționale. Denis Ulanov a accentuat că țara noastră are nevoie urgentă de un guvern anticriză. „Avem nevoie de un manager anticriză în fruntea guvernului, pentru a recupera timpul pierdut de Maia Sandu, care se gândește exclusiv la interesele sale politice, pe termen scurt, și care are o idee fixă – alegeri”, a menționat deputatul.
El a mai precizat că Partidul „ȘOR”, una din primele forțe politice care a cerut dizolvarea acestui Parlament, se pronunță în continuare pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, dar numai cu o condiție, ca acestea să se desfășoare la momentul oportun. „Alegerile anticipate vor fi atunci când va exista o situație care să permită desfășurarea scrutinului, nu vor fi alegeri de dragul alegerilor, pentru a realiza agenda Președinției”, a declarat deputatul.
Denis Ulanov a concretizat că în Parlament există o coaliție situativă, care susține un candidat pentru funcția de premier, și nu este vorba despre o alianță politică.
Amintim faptul că 54 de deputați, din diverse formațiuni, care au viziuni politice diferite, au semnat pentru desemnarea Marianei Durleșteanu în funcția de premier. Președintele Maia Sandu a ignorat, însă, hotărârile Curții Constituționale care îl obligă pe șeful statului să înainteze candidatul propus de o majoritate și a desemnat-o, repetat, pe Natalia Gavrilița, fost ministru al Finanțelor, care a acumulat zero voturi în Parlament. Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când un prim-ministru desemnat nu acumulează niciun vot în cadrul primei tentative de învestire a guvernului.