După ce Maia Sandu a înaintat ieri, 27 ianuarie 2021, candidatura Nataliei Gavriliță pentru funcția de prim-ministră, Moldova ar putea deveni a doua țară din lume (după Estonia) în care funcțiile-cheie de conducere ale statului sunt atribuite femeilor, scrie diez.md.
În Estonia funcțiile-cheie în stat sunt exercitate de două femei: președinta aleasă Kersti Kaljulaid și prim-ministra aleasă Kaja Kallas.
În toată această situație, cuvântul-cheie este „aleasă”, deoarece există încă alte trei țări în care funcțiile de șefie a statului sunt îndeplinite de femei. Noua Zeelandă și Barbados sunt conduse de prim-miniștri de sex feminin, iar șefa lor de stat comun este regina Regatului Unit – Elisabeta a II-a. Danemarca este, de asemenea, condusă de o femeie prim-ministră, iar șefa de stat este regina Margrethe II.
Totuși, în aceste trei țări puterea supremă, adică cea îndeplinită de regină, nu este o alegere a statului (poporului), ci se transmite din generație în generație (prin moștenire).
Astfel, la momentul actual, Estonia este unica țară din lume în care femeile din fruntea țării au fost alese prin sistem de votare.
În acest context, dacă parlamentul o va alege pe Natalia Gavriliță prim-ministră, Republica Moldova va fi a doua țară din lume (după Estonia) care și-a ales în funcțiile principale ale statului doar femei.
La momentul dat, avem trei femei în funcții-cheie ale statului:
# Maia Sandu – președintă;
# Domnica Manole – președinta Curții Constituționale;
# Zinaida Greceanîi – președinta parlamentului.
Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a înaintat ieri, 27 ianuarie 2021, candidatura Nataliei Gavriliță pentru funcția de prim-ministră.