Urgia albă a paralizat Moldova și a luat, ca de obicei, prin surprindere autoritățile. Asta deși meteorologii au emis din timp Cod Portocaliu de ninsori puternice. Zeci de drumuri locale și trasee naționale rămân și în continuare blocate, iar unii oameni au fost prinși în nămeți o noapte întreagă. În unele cazuri a fost nevoie de intervenția armatei. Mai multe mașini au stat blocate toată noaptea în vama Palanca. Numai în Chișinău s-au produs peste 100 de accidente, iar coloane de tiruri rămân și acum pe marginea drumurilor.
Din cauza drumurilor întroienite și a ghețușului, doar în Capitală s-au produs de ieri până azi peste 100 de accidente, 8 persoane au fost traumatizate. Un autocar de pe cursa Chişinău-Anenii Noi, cu 10 pasageri la bord, a derapat de pe şosea și a fost nevoie de tractarea acestuia.
Potrivit poliţiei, 5 trasee naţionale şi mai multe drumuri locale sunt blocate de nămeţi. Rămâne impracticabil traseul ce duce spre vama Palanca, anunță poliția. Potrivit pompierilor, peste 170 de autovehicule au fost deblocate pe traseele din țară, iar zeci de tiruri rămân și acum pe marginea drumurilor.
Cele mai multe operațiuni de salvare au loc pe drumurile spre Ștefan Vodă, Căușeni, Cahul Taraclia, UTA Găgăuzia, Anenii Noi, Criuleni, Cimișlia. La Căușeni o femeie însărcinată nu reușea să ajungă la spital pentru a naște și a fost ajutată de de un echipaj al salvatorilor. Din cauza viscolului două ambulanțe au rămas blocate pe drumurile din Taraclia, iar în urma misiunii de tractare a echipelor de pompieri, echipajele medicale au ajuns la destinație. O altă ambulanță s-a împotmolit pe drum în localitatea Burlăceni, raionul Cahul.
În UTA Găgăuzia pompierii au deblocat 20 de autovehicule în care se aflau 35 de oameni, iar în orașul Cimișlia, salvatorii au deblocat un autobuz de ruta internațională în care se aflau 15 pasageri. În unele cazuri a fost nevoie de implicarea armatei. Astfel, militarii au sărit în ajutorul şoferilor blocaţi pe traseele din sudul ţării acolo unde au fost tractate mai multe mașini de mare tonaj derapate de pe carosabil.
Poliția de Frontieră a anunțat că o porțiune de drum dintre orașul Vulcănești și satul Burlăceni este blocată din cauza stratului de zăpadă de aproape un metru. Și o porțiune de drum între satul Cișmichioi și Etulia este înzăpezită. Trei mașini au rămas blocate în nămeți. Zeci de filmulețe au invadat rețelele de socializare cu oameni prinși în drum. Câteva zeci de mașini au fost blocate în vama Palanca încă de aseară.
Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se abțină de la deplasări pe tronsoanele care duc spre posturile vamale Palanca, Tudora, Giurgiulești și hotarul cu Ucraina. Pe drumurile publice naționale au intervenit aproape 300 de utilaje speciale și peste 340 de muncitori.
Toată tehnica grea suplimentară este redirecționată pentru ameliorarea situației, anunță drumarii. Autoritățile îndemnă oamenii să nu pornească la drum cu mașinile neechipate și să se abțină de la deplasările care nu au o urgență, iar în caz de situații de risc să apeleze de urgență la Serviciul 112.
Poliția a anunțat că sistează circulația camioanelor pe porțiunea Peresecina spre Orhei și invers, pentru a fi curățat traseul, apoi circulația va fi reluată treptat. Aceeași situație este și la Anenii Noi unde oamenii legii au oprit deplasarea a peste 30 de tiruri, ca să evite eventuale situații de risc. Totodată, autoritățile anunță că, din cauza vântului puternic, a fost sistată activitatea feribotului de la Molovata, care face legătura între cele două maluri ale Nistrului. Podul plutitor își va relua activitatea atunci când vor permite condițiile meteorologice.