Astăzi, în întreaga lume este marcată Ziua Internațională de comemorare a Victimelor Holocaustului. Se împlinesc 76 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare nazist Auschwitz, în care au fost exterminați peste un milion de evrei. Cu această ocazie, și la noi în țară au fost organizate mai multe evenimente, la care au participat oficiali și reprezentanți ai comunității evreiești.
Primii în cadrul unei ceremonii de comemorare au fost reprezentanții Platformei Parlamentare ”Pentru Moldova” și deputații Partidului ”ȘOR”, care dimineață au depus flori la Monumentul Victimelor Ghetoului din Chișinău, după care au păstrat un moment de reculegere. Potrivit lor, oamenii nu trebuie să uite atrocitățile comise de regimul nazist și genocidul împotriva evreilor, în contextul în care au mai rămas puțin supraviețuitori ai lagărelor morții, care pot povesti despre ororile prin care au trecut, iar tot mai puțini tineri înțeleg pe deplin proporțiile acestei tragedii.
MARINA TAUBER vicepreședintele Partidului Politic ”ȘOR”: „Această zi este una foarte simbolică și foarte delicată, inclusiv pentru mine și pentru familia mea. Și rudele mele au fost victime ale holocaustului. Trebuie să educăm generațiile viitoare în primul rând în mod tolerant, în mod loial față de fiecare națiune, față de fiecare limbă vorbită”.
IGOR HIMICI deputatul Partidului Politic ”ȘOR”: „Noi ținem minte aceste atrocități și sperăm că nu se vor mai întâmpla niciodată asemenea lucruri”.
ILAN ȘOR DESPRE COMEMORAREA HOLOCAUSTULUI:
„Holocaustul trebuie să fie o lecție și un avertisment pentru omenire. Este inadmisibil să existe indiferenți sau cei care să stea pe tușă. Asta deoarece Holocaustul este o tragedie a întregii umanități. Suntem obligați să ținem minte acele evenimente, în numele vieții și a calității de a rămâne oameni în orice împrejurări pe care le creează istoria”.
Și președintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputatul Ilan Șor, a venit cu un mesaj în această zi. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul a declarat că (C IN) holocaustul trebuie să fie o lecție și un avertisment pentru omenire. Este inadmisibil să existe indiferenți sau cei care să stea pe tușă. Asta deoarece Holocaustul este o tragedie a întregii umanități. Suntem obligați să ținem minte acele evenimente, în numele vieții și a calității de a rămâne oameni în orice împrejurări pe care le creează istoria”, a conchis liderul Partidului ”ȘOR”.
Monumentul la care deputații au depus flori este amplasat chiar pe strada Ierusalim din Capitală, unde în 1941 a fost construit Ghetoul din Chișinău. Atunci, aproape toți evreii din regiune au fost mutați în cele mai sărace cartiere, teritoriul fiind înconjurat cu sârmă ghimpată cu o lungime totală de 4 kilometri. Conform diferitor surse, acolo au fost forțați să trăiască între 9 și 13 mii de evrei, care erau obligați să poarte steaua galbenă. Câteva luni mai târziu, au început deportările evreilor din Ghetoul Chișinău în regiunea din stânga Nistrului. Până în 1942, în Capitală au mai rămas doar 100 de evrei, dintre care 99 – în ghetou. Doar șase dintre ei au supraviețuit până la intrarea armatei sovietice în Chișinău. Ulterior, o altă ceremonie a avut loc la Memorialul Victimelor Fascismului, la care au participat mai mulți oficiali, dar și reprezentanți ai corpului diplomatic.
MAIA SANDU președintele Republicii Moldova: „Am pierdut nu doar părinți, copii, bunici, rude, omenirea a pierdut oameni de știință, oameni de cultură”.
ION CEBAN primarul Capitalei: „Să facem tot posibilul ca astfel de lucruri să nu poată fi interpretate, abordate, preluate și, nu dă Doamne, puse vreodată în aplicare pe acest pământ”.
Cu un mesaj de comemorare a venit și premierul interimar, Aureliu Ciocoi, care a declarat că Guvernul își asumă deplin angajamentul de a purta mereu vie memoria victimelor acelui măcel abominabil. Nu doar la Chișinău au avut loc ceremonii în memoria victimelor holocaustului. La Orhei, mai mulți oficiali locali și reprezentanți ai comunității evreiești s-au adunat la cimitirul evreiesc din localitate, unde s-au rugat și au ținut discursuri.
IRINA BOGACIUC vicepreședintele raionului Orhei: „Principala noastră misiune este să păstrăm această memorie pentru următoarele generații. Trebuie să ne educăm copiii în așa mod, încât aceste lucruri să nu fie uitate și o asemenea oroare să nu se mai repete în lumea civilizată”.
DANIEL MUNTEAN rabinul sinagogii din Chișinău: „Faptul că pe teritoriul Moldovei au fost uciși aproape jumătate de milion de evrei spune multe. În mica noastră țară a fost adunat un număr uriaș de oameni. Numai din cauza faptului că erau de altă naționalitate, a fost emis ordin de nimicire a evreilor”.
IZEASLAV MUNDREAN președintele comunității culturale evreiești din Orhei: „Această zi internațională este sărbătorită deja de mai bine de zece ani în Orhei. Altfel, dacă nu ne vom aduce aminte, s-ar putea să dispărem”.
Aproximativ 6 milioane de evrei, majoritatea din Europa, au fost exterminați de regimul nazist în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. În jur de două mii dintre ei erau din raionul Orhei.