Ambuteiaje infernale, treceri pentru pietoni insuficiente, trotuare pline de gropi adânci, dar și stații pentru transport public amenajate mult prea departe de gară sau de piață. În ultimii ani, haosul din preajma Gării Auto Nord din Chișinău atinge noi culmi. Iar în timp ce municipalitatea s-a apucat de schimbări radicale în zonă, menite să ușureze viața locuitorilor capitalei, se pare că acestea, dimpotrivă, le dau și mai mari bătăi de cap oamenilor revoltați.
La o săptămână de când microbuzelor de rută le-a fost interzisă staționarea pe sensul giratoriul de lângă Autogara Nord, acolo unde oamenii și-au improvizat o stație de așteptare, se par că decizia municipalității nu se prea respectă.
TATIANA RUSNAC, reporter TV6: „Chiar dacă staționarea microbuzelor a fost interzisă în această stație improvizată, totuși oamenii continuă să aștepte în disperare transportul. Primăria nu s-a îngrijit să instaleze măcar un panou în care să anunțe despre asta. Așa că, după ce așteaptă minute bune, oamenii pleacă tocmai pe partea cealaltă să ia microbuzul”.
„E rău că nu dau voie, lumea așteaptă. Ar fi trebuit să lase totul așa cum a fost anterior”.
„Am văzut la televizor că aici nu se mai permite, dar nu știam, de azi sau de când. Plec acasă la Botanica, cu ce să mă duc acum?”
Sătui să aștepte, unii apelează la serviciile companiilor de taxi.
„O să iau un taxi, o să achit mai mulți bani, dar voi ajunge și mai rapid acasă”.
Problemele însă nu se opresc aici. Întrucât microbuzele circulă pe un itinerar diferit de cel antetior, oamenii sunt nevoiți să meargă mai bine de două sute de metri până la stația de pe strada Ismail, încărcați cu genți pline. Însă până a ajunge acolo, pietonii sunt puși la grea încercare, mai exact, să meargă pe trotuarele pline de gropi.
„Aici, pe acest trotuar să vină președintele țării cu primarul orașului Ceban să vadă cum se trece pe aici”.
„Cum să mergi pe acest trotuar, cum? Când plouă aici e plin cu apă, nu poți merge practic”.
Haosul din zonă este alimentat și de lipsa unor marcaje de trecre, În absența acestora, oamenii își pun viața în pericol și o iau la fuga de-a lungul străzii.
„Unde este aici vreo trecere pentru pietoni, arătați-mi și mie. De la pod și până în partea cealaltă, unde este?”
„Am așteptat să nu fie flux mare de mașini și am luat-o la fugă”.
„Este tare straniu, aici în zonă este piață, piață agricolă, oamenii au nevoie să circule, însă nu este nici o zebră”.
De asemenea, la câția metri distanță dăm peste o altă problemă. În zonă sunt două piețe mari, una de păsări, iar alta cu materiale de construcții, însă nici zare de stație pentru transport.
TATIANA RUSNAC, reporter TV6: „Ne aflam acum vizavi de piata cu materiale de constructii de pe Calea Basarabiei din capitala. Oamenii care vin aici sa faca cumparaturi, fara a avea o masina personala, sunt nevoiti sa prinda un microbuz de ruta sau un troleibuz la cea mai apropiata statie care se afla la o distanta de peste 150 de metri”.
Când ieșim de la piață cu cumpărături ne este foarte greu. Autoritățile, oamenii responsabili să se gândească, să facă ceva cu situația dată”.
Am încercat să aflăm cum își propune municipalitatea să soluționeze probleme locuitorilor capitalei, dar și ce soluții de viitor au, însă nici primarul, Ion Ceban și nici subalternii săi responsabili de infrastructura rutieră din oraș, nu ne-au răspuns la apeluri.