Criza politică în care a fost aruncată țara ar putea bloca finanțarea externă. Ambasadorul României, Daniel Ioniță, spune că, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, Moldova riscă să piardă 60 de milioane de euro oferite de București. În replică, Președinția, care nu se grăbește să propună un nou premier, speră să nu se ajungă în această situație.
Dacă Guvernul de la Chişinău nu va semna până în aprilie protocolul adițional prin care a fost prelungit acordul de finanțare cu România din 2010, Moldova ar putea pierde 60 din cele 100 de milioane de euro din asistența financiară nerambursabilă oferită de către Guvernul de la București, atenționează ambasadorul român. Daniel Ioniţă a precizat, în cadrul unei emisiuni televizate, că partea română a expediat la Chişinău acest protocol încă în luna noiembrie a anului trecut, însă el așa și nu a fost semnat. Iar, după demisia Guvernului Chicu există riscul ca țara noastră să piardă acești bani pentru că Executivul interimar de acum nu poate semna acte internaționale.
DECLARAȚIE DANIEL IONIȚĂ ambasadorul României: „Protocolul 6 își propune pe deoparte să prelungească cu încă 5 ani valabilitatea acordului de grant de 100 de milioane, pe de altă parte să prelungească proiectele care sunt în curs de implementare cu încă un an pentru a nu pierde banii deja alocați”, a spus Ioniță.
Iar despre împuternicirile unui Guvern în demisie urmează să se expună Curtea Constituțională care a fost sesizată de către șeful statului. În context, șefa Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană Violeta Ivanov spune că Maia Sandu ar trebui să caute soluții viabile pentru a depăși această criză.
DECLARAȚIE VIOLETA IVANOV președinte Comisia pentru politică externă: “În loc să continue consultările cu partidele parlamentare și să caute soluții viabile, doamna președinte corespondează cu magistrații Curții Constituționale, solicitând interpretări la prevederi legale care arată clar care sunt limitele unui Guvern demisionar. Pe de o parte, merge în călătorii și se laudă că a reușit să deblocheze asistența externă, pe de alta, nu face nimic sau chiar pune piedici, astfel încât acordurile respective să poată fi ratificate conform procedurilor interne”, se spune în declarația Violetei Ivanov.
Deputatul a reiterat necesitatea formării unui Guvern care să administreze profesionist țara până la alegerile parlamentare anticipate. Referitor la pericolul ca țara noastră să piardă finanțarea din România, purtătorul de cuvând al șefului statului, Sorina Ștefârță, ne-a spus că președinția speră să nu să se întâmple acest lucru, iar săptămâna viitoare Maia Sandu va anunța ce va face pentru deblocarea crizei.