Râul Nistru este în pragul unei catastrofe ecologice de proporții, care ar putea lăsa fără apă 70 la sută din populația Republicii Moldova, inclusiv pe locuitorii din Chișinău. Avertismentul vine din partea vicepreședintelui fracțiunii parlamentare a Partidului Politic „ȘOR”, Violeta Ivanov, care spune că problema putea fi rezolvată de Maia Sandu în cadrul vizitei la Kiev, dar șeful statului nu a venit cu o soluție concretă.
Violeta Ivanov susține că situația dezastruoasă în care a ajuns în prezent râul Nistru și riscul ca 70% din populația Republici Moldova să rămână fără apă a fost cauzată de guvernările iresponsabile din care a făcut parte inclusiv actualul șef al statului.
VIOLETA IVANOV, vicepreședinte fracțiunea parlamentară a Partidului Politic „ȘOR”, deputat: „În 2010, Filat și Timoșenko semnează o înțelegere cu uz penal, care prevedea inclusiv cedarea de către Moldova în favoarea Ucrainei a dreptului de proprietate asupra Centralei hidroelectrice de la Novodnestrovsk. În anul 2011, Guvernul de atunci, din care, apropo, a făcut parte și președintele nou-ales, Maia Sandu, a aprobat Hotărârea Guvernului prin care a fost cedat Ucrainei dreptul de proprietate deplină asupra Centralei hidroelectrice de acumulare prin pompare „Novodnestrovsk” printr-un Protocol moldo-ucrainean.”
La fel, Ivanov a menționat că, tot în 2011, Parlamentul Alianței pentru Integrare Europeană-2, din care a făcut parte Maia Sandu și colegii ei, a ratificat acest protocol, legiferând astfel acest act criminal. Astfel, deputatul atrage atenția că situația va fi una dezastruoasă pentru țara noastră.
VIOLETA IVANOV, vicepreședinte fracțiunea parlamentară a Partidului Politic „ȘOR”, deputat: „Doar în urma conectării a două generatoare la Centrala hidroelectrică de acumulare, volumul anual al fluviului Nistru a scăzut de la 10 la 7 miliarde tone de apă. Imaginați-vă ce se va întâmpla dacă la Centrala vor fi conectate în total șapte turbine, precum planifică partea ucraineană.”
Ivanov a mai remarcat că vizita la Kiev a președintelui Maia Sandu nu a contribuit cu nimic la soluționarea problemei și a venit cu documente care demonstrează cheltuirea deja a circa 3 milioane de dolari pentru evaluări ale riscului și nu înțelege de ce mai este nevoie de realizarea altor studii, așa cum cere Maia Sandu.
VIOLETA IVANOV, vicepreședinte fracțiunea parlamentară a Partidului Politic „ȘOR”, deputat: „Președintele statului merge în Ucraina și, având o ocazie perfectă să abordeze direct această problemă vitală pentru Republica Moldova, ne demonstrează superficialism, lipsa capacității de negociere și nedorința de soluționare concretă a acestei probleme vitale pentru Republica Moldova.”
Astfel, deputatul a propus soluții concrete pentru problema provocată de guvernările din care a făcut parte și Maia Sandu, care, potrivit lui Ivanov, nu au fost în stare să apere interesele Moldovei pe acest subiect. În acest context, parlamentarul solicită președintelui să-i ceară omologului său de la Kiev ca partea ucraineană să-și onoreze angajamentele asumate prin ratificarea Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în context transfrontalier.
La fel, Ivanov, propune ca Ministerul Afacerilor Externe să includă această problemă în proiectul Agendei de Asociere dintre țara noastră și UE. Deputatul solicită și Ministerului Agriculturii să ceară Ucrainei respectarea regimului hidrologic pe Nistru, în conformitate cu normativele de mediu stabilite. De asemenea, să-i ceară stoparea imediată a oricăror lucrări de extindere a Complexului Hidroenergetic Nistrean. Contactat de noi, purtătorul de cuvânt al președinției , Sorina Ștefîrță ne-a comunicat că nu comentează declarațiile făcute de Violeta Ivanov.