Chiar dacă încă nu se cunoaște ce fel de vaccin anti-COVID va fi administrat cetățenilor din Moldova, personalul medical deja a început instruirile pentru campania de imunizare. Medicilor li se explică despre felul în care trebuie administrat vaccinul, despre condițiile de păstrare a dozelor, dar și despre posibilele efecte adverse post-imunizare. Echipa noastră de filmare a fost prezentă la o astfel de instruire, care a avut loc la Spitalul Raional Orhei.
Întrucât nu este clar ce vaccin va fi utilizat în țara noastră, angajații din sănătate sunt instruiți cum să administreze corect atât vaccinul Pfizer și cât și cel de la Moderna, care, spun specialiștii de la Ministerul Sănătății, ar putea ajunge primele în Moldova, iar ambele aceste vaccinuri au un mecanism de acțiune similar.
VALENTIN MÎȚA, specialist din cadrul ANSP: „Vaccinul Pfizer BioNTech este recomandat pentru persoanele cu vârsta de la 16 ani în sus și vaccinarea constă în administrarea a două doze a câte 0,3 mm cu o distanță de cel puțin 21 de zile una de la alta.”
Și vaccinul Moderna este administrat în două doze, dar la un interval de 30 de zile. Acesta, însă nu este recomandat persoanelor cu vârste de până la 18 ani. De asemenea, medicii au fost instruiți cu referire la condițiile de păstrare a vaccinului. Acesta, odată dezghețat, nu mai poate fi recongelat, iar la temperatura de frigider, adică între două și opt grade, poate fi păstrat cel mult cinci zile. Există și alte particularități, care deosebesc acest vaccin de altele.
VALENTIN MÎȚA, specialist din cadrul ANSP: „Dispersia diluată trebuie să fie rotită ușor de zece ori și nici într-un caz nu trebuie să fie agitată. Atunci când din greșeală flaconul a fost agitat, acesta trebuie să fie eliminat.”
Ulterior, vaccinul se va administra în mușchiul brațului, iar după procedură, pacientul trebuie să rămână sub supravegherea medicilor circa 30 de minute. Totodată, reprezentanții ministerului au enumerat și posibilele reacții adverse ale vaccinului. .
LAURA ȚURCANU, specialist din cadrul ANSP: „Reacții la locul de administrare a injecției – durere, inflamare, oboseală, durere de cap, dureri musculare, articulare, frisoane, febră.”
Lucrătorii medicali din cadrul Spitalului Raional Orhei spun că informațiile pe care le-au auzit le vor fi de folos și că sunt în așteptarea vaccinurilor pentru a începe cât mai curând imunizarea.
LARISA DUCA, asistent principal Spitalul Raional Orhei: „Ne puneam toți întrebarea cum o să fie păstrat vaccinul, lanțul acesta rece, dar lucrurile s-au clarificat.”
NATALIA DOMENIUC, asistentă medicală Spitalul Raional Orhei: „Ne străduim să respectăm tot ce ne-au spus. Am primit informație foarte bună pentru noi.”
Autoritățile anunță că imunizarea împotriva pe teritoriul țării noastre ar putea începe în prima jumătate a lunii februarie.