Aproximativ 57 de mii de bărbați, care au prenumele Vasile sărbătoresc astăzi ziua onomastică. Tradițional, aceștia primesc oaspeții care vin să le ureze un An Nou bogat și prosperitate. Obiceiul s-a păstrat și în familia Cătărău din satul Hîrtopul Mic, raionul Criuleni, unde gospodarul poartă cu demnitate acest prenume.
Pe cei doi soți i-am găsit în febra pregătirilor. Vasile Cătărău, sărbătoritul zilei, a coborât în beci cu ulciorul pentru a alege cel mai bun vin, iar Maria a pus pe masă bucatele tradiționale.
MARIA CĂTĂRĂU, soția: „Avem răcitură din carne de porc. Mai avem salam, torturi, pârjoale, mere coapte, fripturică, de toate celea”.
Bărbatul își amintește că pe vremea când era în școală, trei băieți aveau numele Vasile. Acum, însă, spune acesta, practic a rămas printre puținii care îl mai poartă.
VASILE CĂTĂRĂU: „Am rămas doar eu singur. În sat sunt puțini Vasili, dar erau tare mulți, însă s-au mai dus”.
De când se ține minte, Vasile Cătărău sărbătorește ziua onomastică, iar la masa de sărbătoare sunt așteptați toți oamenii dragi. În acest an însă, din cauza pandemiei, cei trei copii ai săi vor fi departe de el, doar surorile și frații l-au onorat cu prezența.
„Mulți ani trăiască, cu sfântul Vasile. Soare în casă, sănătate, noroc și bucurie și de noi să fugă pandemia”.
Și un grup de semănători i-au urat gospodarului un an cât mai frumos și plin de belșug.
„La mulți ani cu sănătate, să vă dea domnul de toate. Și împreună cu noi. Mulți ani fericiți”.
„Am venit să-i aducem un zâmbet pe față și să-l urăm cu Sfântul Vasile”.
Potrivit statisticilor, aproximativ 57 de mii de bărbați din Moldova sunt botezați cu numele Vasile, iar 18 mii poartă prenumele Vasili. În rândul doamnelor, cel mai popular nume este Vasilisa, pe care îl poartă peste 4000 de femei. Potrivit tradiției, cei care sunt botezați cu acest nume sunt oameni buni.