Un tânăr riscă să fie cercetat pentru huliganism după ce a scos o armă peste geamul unui automobil, care se deplasa pe strada Ismail din Chişinău. Cazul a avut loc pe 2 ianuarie, iar secvențele video au ajuns pe rețelele de socializare.
Inspectoratul de Poliție Centru din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău s-a autosesizat în urma unor imagini video apărute în presă și pe rețelele de socializare, unde, în timpul deplasării automobilului de marca BMW, se observă cum un tânăr scoate peste geam o armă.
În urma măsurilor întreprinse de către angajații sec. Centru, a fost stabilit proprietarul automobilului BMW cât și pasagerul care avea în mână arma și gesticula cu ea peste geamul unității de transport.
Tinerii au fost conduși la inspectorat pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor. În cadrul audierilor a fost stabilită identitatea acestora, ei s-au dovedit a fi cu vârstele de 21 și 25 ani, iar arma s-a dovedit a fi o jucărie, care a fost predată benevol de tânăr.
Totodată tânărul care era în calitate de pasager a comunicat că a vrut doar să facă o glumă fără a se gândit la consecințe.
Astfel tânărul de 21 de ani, este documentat conform art. 354 Cod Contravențional ,,Huliganism nu prea grav”, iar conform legislației el riscă amendă de până la 1 500 lei.