În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 9 444 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 6 116 traversări persoane, dintre care 3 754 treceri la frontiera moldo-română, 1 241 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 121 treceri aeriene, scrie unimedia.info.
Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale: – patru persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere; – doi cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova; – 72 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 9 444 persoane și completate 5 333 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 14 apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii Covid-19.
În conformitate cu prevederile Hotărârii nr.35 a CNESP din 27 noiembrie 2020, sunt prelungite măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. Astfel, Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecţiei Sociale în continuare stabilește lista ţărilor cu risc epidemiologic sporit sau scăzut de transmitere a Covid-19, clasificate în zone roşii şi verzi. Această listă se actualizează o dată la 14 zile, în ziua de vineri şi intră în vigoare în ziua de luni a săptămânii următoare. Se permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a străinilor și apatrizilor care declară că vin din țările clasificate ca zonă verde și se interzice celor care vin din țările clasificate ca zonă roșie, cu excepții. Totodată, persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi vin din ţările clasificate ca zonă verde, nu vor completa Fişa epidemiologică şi nu vor fi obligaţi de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile. Este important dacă punctul de pornire este situat într-o țară clasificată ca zonă verde, iar în timpul călătoriei au fost tranzitate țările clasificate ca zonă roșie, persoana este calificată ca venită din zona roșie.
Tranzitarea teritoriului Republicii Moldova este efectuată direct, fără oprire, prin următoarele culoare instituite între punctele de trecere a frontierei de stat: – Giurgiulești-Galați, rutier – Giurgiulești-Reni, rutier; – Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Leușeni-Albița, rutier; – Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Palanka-Maiaki-Udobnoe, rutier; – Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Tudora-Starokazacie, rutier; – Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Criva-Mamalîga, rutier.