Șoferul microbuzului cu numere diplomatice ale Ambasadei Rusiei la Chișinău este învinuit de trafic cu substanțe interzise. Asta după ce sâmbătă, el a fost prins la postul vamal Palanca cu autoturismul plin cu anabolizante. Ministerul de Externe și Integrării Europene a confirmat că microbuzul aparține Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă. Urmare a acestui scandal, unii au cerut demisia ambasadorului țării noastre în Federația Rusă, Andrei Neguța.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat printr-un comunicat că va solicita mandat de arestare pentru 30 de pe numele bărbatului.
Iar deputatul PAS Lilian Carp a anunțat într-un briefing că, potrivit surselor sale, microbuzul vizat în dosar a efectuat până acum 17 curse din Federația Rusă la Chișinău, cele mai multe fiind făcute în apropierea alegerilor prezidențiale. Parlamentarul a cerut demisia ambasadorului Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, în contextul scandalului cu anabolizante.
Iar reprezentanții Ministerului de Externe au precizat că autoturismul vizat în acest scandal aparține Ambasadei Republicii Moldova de la Moscova.
În comunicatul emis se spune că microbuzul se afla într-o misiune de serviciu pe ruta Moscova – Chișinău – Moscova, prin intermediul căreia era transmisă la Chișinău poșta diplomatică.
În context, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a inițiat măsurile interne de anchetă și a solicitat explicațiile de rigoare din partea colaboratorilor misiunii diplomatice vizate. Ministerul a mai dispus elaborarea unui nou regulament privind transportarea corespondenței în cadrul instituțiilor serviciului diplomatic și întărirea securității interne.
Reprezentanții Ambasadei Rusiei la Chișinău nu au fost de găsit la telefon pentru un comentariu.
Potrivit legii, infracțiunea de contrabandă se pedepsește cu închisoare de până la zece ani pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridică este prevăzută o amendă de până la 550 de mii de lei.
Precizăm că în microbuzul cu numere diplomatice se aflau circa 360 de kg de anabolizante cu valoare de peste 100 de mii de euro.