Cu îmbrânceli, scandal, microfoane rupte și deputați stropiți cu apă. Așa s-a desfășurat, astăzi, ședința Parlamentului. Întreruptă de câteva ori cu blocări a tribunei principale, totuși până la urmă, aleșii poporului au reușit să adopte pozitiv unele dintre cele mai importante proiecte pentru țară. Este vorba de politica bugetar-fiscală, bugetul pentru anul 2021, dar și bugetul asigurărilor sociale de stat.
Balamuc total la ședința parlamentului. Deputații, au uitat de pandemie și de distanțarea
fizică, și s-au luat la pumni, s-au îmbrâncit și au blocat tribuna legislativului.
Nemulțumiți că propunerile lor de a exclude de pe ordinea de zi mai multe proiecte, printre care bugetul de stat și politica bugetar fiscală care prevede printre altele reducerea cotei TVA de la 15 la 12 la sută pentru sectorul HORECA, dar și majorarea cu 30 la sută a salariilor lucrătorilor medicali, deputații PAS și cei ai Platformei DA au bătut cu pumnii în mese, au strigat și au încercat să oprească procesul de votare.
„Politica în domeniul sănătății. Cine este pentru, rog să votați”.
Și pentru că a fost votată în prima lectură cu votul majorității deputaților, legislatorii PAS și DA s-au năpustit practic asupra membrilor prezidiului, iar Dumitru Alaiba de la PAS a rupt un microfon din fața socialistului Vlad Batrâncea, care prezida ședința.
Alaiba însă nu s-a mulțimit cu asta și a rupt și celălat microfon, iar sunetul din sala parlamentului a dispărut complet.
Scandalul a degenerat, Vlad Batrâncea a fost alungat din prezidiu, iar deputatul PAS Igor Grosu, stăpânit cu greu de de socialistul Grigore Novac a reușit să arunce în colegii săi cu apă.
Iar deputații Grosu și cu Novac au fost la un pas de a se lua la pumni.
Pentru a calma spiritele, ședința parlamentului a fost întreruptă de câteva ori, iar legislatorii au ieșit la declarații pe holul parlamentului.
VLAD BĂTRÎNCEA, deputat PSRM: „Acest comportament pe departe civilizat, distrugerea bunurilor publice, deja este pe departe de comportament adecvat, civilizat”.
Totodată, Batrâncea a declarat că PSRM este gata să voteze proiectul Bugetului pentru anul viitor dar și politica bugetar-fiscală, elaborate de un Guvern numit de Maia Sandu.
VLAD BATRÎNCEA, deputat PSRM: „Noi am spus că nu ne ținem de putere. Dacă voi vă considerați mari câștigători în această electorală, înaintați o moțiune de cenzură și să propuneți alt Guvern. Cu bugetul și politica fiscală vine Guvernul. Vreți un alt Guvern, veniți cu o moțiune de cenzură, dați-l jos și veniți cu alt Guvern, nu este exclus că noi vom vota acest Guvern”.
Despre haosul din Parlament a scris pe facebook și deputatul Partidului Politic „ȘOR”, Violeta Ivanov. Potrivit ei, este inadmisibil ca Moldova să intre în noul an fără cele două legi importante. Am intra într-o criză și mai profundă care va afecta toți cetățenii. Iată de ce, Platforma „Pentru Moldova” a votat cele două proiecte în prima lectură și va veni cu un șir de amendamente pentru îmbunătățirea lor”, se precizează în postare.