Pe fundalul exploziei cazurilor de coronavirus, susținători al președintelui ales s-au îmbulzit în fața parlamentului, chemați de către Maia Sandu. Manifestanții au fost scoși în stradă pentru a protesta față de proiectul ce prevede ca Serviciul de Informații și Securitate să treacă în subordinea Parlamentului, așa cum a fost și până ca Igor Dodon să devină președinte. Oamenii au blocat circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare. Poliția a anunțat că ar putea aplica amenzi pentru nerespectarea măsurilor anti-coronavirus, iar potrivit oamenilor legii la protest sunt în jur de 700 de oameni.
Veniți la îndemnul președintelui ales Maia Sandu, sute de protestatari au ieșit în stradă chiar dacă Moldova este în stare de urgență în sănătate publică, iar numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus crește de la o zi la alta. Și deși majoritatea oamenilor purtau masca de protecție, totuși de respectarea distanței fizice nici vorbă.
Protestul a fost susținut și de către susținătorii liderului formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, iar pe parcurs, în fața mulțimii au venit deputați din Partidul Acțiune și Solidaritate, Platforma DA, iar, ulterior, în fața mulțimii și-a făcut apariția și Maia Sandu care a pasat pe oameni responsabilitatea pentru consecințele ce le poate avea protestul pe timp de pandemie.
„- Vă asumați acest protest pe timp de pandemie?”
MAIA SANDU, președinte ales: „- Facem proteste împotriva unei guvernări nerușinate care își bate joc de oameni inclusiv în pandemie.”
Manifestanții au blocat o porțiune a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt. Poliția care asigură ordinea publică a declarat că protestatarii nu respectă măsurile de securitate pe timp de coronavirus și că ar putea aplica amenzi.
Totodată, oamenii legii susțin că nu vor dispersa mulțimea ci doar va preîntâmpina oamenii despre riscurile la care se supun.