Diego Maradona a murit pe 25 noiembrie la 60 de ani Maradona a jucat la Argentinos Juniors, Boca Juniors, Napoli, Barcelona şi Sevilla, a câştigat Cupa Mondială cu Argentina în 1986. Potrivit raportului preliminar al autopsiei, Diego Maradona a murit din cauza unei insuficiențe cardiace acute. Legenda fotbalului a murit la vârsta de 60 de ani, miercuri, 25 noiembrie, la ora locală 12:00.
Legiștii care au efectuat autopsia lui Diego Maradona au făcut un raport preliminar, în care au precizat că motivul decesului a fost insuficiență cardiacă acută, „la un pacient cu cardiomiopatie dilatată, insuficiență cardiacă cronică congestivă care a cauzat edem pulmonar acut”, potrivit Ole.
Autopsia a fost făcută cu acordul familiei și la solicitarea procuraturii San Isidro, care a deschis o anchetă după confirmarea decesului, tocmai pentru a stabili împrejurările în care a survenit și cauza.
În 1972, un copil de 12 ani din Tigre care voia să devină fotbalist avea două visuri.
Cu 10 zile înainte să împlinească 16 ani păşea pentru prima dată pe gazon. Devenea cel mai tânăr fotbalist din istoria campionatului Argentinei, iar după meci spune că s-a simţit „de parcă avea cerul în palme”.
Apoi au început să vină şi golurile. Şi au venit fluviu. Magia pe care a creat-o în Argentina i-a adus un transfer la Barcelona, iar apoi, în mod poetic, avea să îşi îndeplinească un vis.
Avea să debuteze la Cupa Mondială din 1982 chiar pe Camp Nou, stadionul noii sale echipe.
A fermecat stadion după stadion în Spania şi Italia pentru Barcelona şi Napoli, iar la 4 ani după ce micuţul copil din Tigre îşi vedea cu ochii şi al doilea vis împlinit.
În 1986, câştiga Cupa Mondială cu naţionala Argentinei şi îşi lăsa numele scris cu aur pe coperta cărţii numită „Fotbal”. Acum copilul nu mai visa. Acum făcea alţi copii să viseze la rândul lor.
MARADONA: Să aflii cât cântăreşte Cupa Mondială, sa o ţii în mână, e cel mai frumos lucru care se poate întâmpla unui fotbalist. Eu am avut privilegiul să am experienţa asta, dintre mii de jucători. Mă face să vreau să îi mulţumesc lui Dumezeu că m-a făcut fotbalist.
Apoi a venit întunericul. A fost suspendat la Cupa Mondială din 1994 din cauza drogurilor. Dependenţa de cocaină l-a urmărit până în 2004. Au urmat probleme cu obezitatea în 2005 şi cu hepatita şi alcoolul în 2007. Dar nu peste mult timp avea să scape din întuneric.
În mai 2007, anunţa că a renunţat la droguri şi alcool, iar în 2008 se întorcea la prima lui dragoste, fotbalul, ca selecţioner al Argentinei.
Anul acesta de ziua lui, pe 30 octombrie, dădea ultimul său interviu, iar întrebarea care îl măcina era dacă lumea o să îl iubească mereu la fel de mult. Apoi… a fost fluier final.
Pe 25 noiembrie 2020, timpul a stat în loc. Copilul visător din Tigre a murit.
Pe copil îl chema Diego Armando Maradona, iar pentru sute de milioane de oameni, numele lui înseamnă, mult mai mult. „Cel mai bun”. „Un geniu”. „Un zeu”. Argentina a declarat 3 zile de doliu naţional. Dar nu plâng doar ei. Plânge toată lumea fotbalistică. Ba nu. Plângem toţi. Presa din Argentina a zis-o cel mai bine. A murit Diego Maradona şi a luat cu el fotbalul.