Premierul R. Moldova, Ion Chicu, a anunțat miercuri că autoritățile lucrează la elaborarea unei noi liste cu măsuri și acțiuni pentru gestionarea crizei pandemice de COVID-19, care ar urma să fie aprobată vineri, 27 noiembrie, în cadrul Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, scrie ZdG.md.
Miercuri, 25 noiembrie, prim-ministrul Ion Chicu a avut o întrevedere cu Simon Springett, Coordonator Rezident ONU în țara noastră și Igor Pokanevych, șeful oficiului Organizației Mondiale a Sănătăţii în Moldova, pentru a face un schimb de opinii privind acțiunile recomandate cu scopul de a diminua evoluția numărului de cazuri de infecție cu COVID-19. La întrunire a fost prezentă și Viorica Dumbrăveanu, Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
„Vrem să vedem ce măsuri mai putem întreprinde pentru a stabiliza situația pandemică. Lucrăm acum asupra elaborării unei liste cu acțiuni privind gestionarea situației epidemiologice. Vineri, 27 noiembrie, o vom aproba în cadrul Ședinței Naționale Extraordinare în Sănătate Publică și vom lua deciziile respective”, a spus Ion Chicu.
Premierul a precizat că autoritățile întreprind toate măsurile pentru sporirea capacităților sistemului medical, însă este îngrijorat de tendința alarmantă de infectare.
Igor Pokanevych a asigurat că Republica Moldova urmează să primească un lot de tehnică și echipamente medicale din partea Uniunii Europene, inclusiv 40 de aparate de ventilare necesare în lupta cu COVID-19.
De asemenea, discuțiile au vizat și achiziționarea vaccinului anti-Covid-19.
Șeful oficiului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Moldova a declarat că în câteva săptămâni va dispune de informații concrete la acest capitol, iar la moment se examinează lista producătorilor de vaccinuri. Primele loturi de vaccinuri ar ajunge pentru cca 20% din populația Republicii Moldova.
„Avem nevoie de un plan de comunicare și informare a societății privind aspectele importante pe care trebuie să le cunoască privind vaccinarea anti-Covid. Vom avea nevoie de suportul OMS la acest capitol”, a spus Ion Chicu.
Simon Springett și Igor Pokanevych au asigurat că ONU și OMS vor continua să sprijine eforturile Republicii Moldova în combaterea situației pandemice.
Miercuri, 25 noiembrie, Republica Moldova a ajuns la bilanțul de peste 100 mii de persoane infectate cu noul virus.
La 24 noiembrie, Filip a declarat că în tot acest timp, Cabinetul de miniștri condus de Ion Chicu a emis practic aceleași reguli atât în luna martie, când a fost instituită stare de urgență în R. Moldova, cât și ulterior, când a fost declarată stare de urgență în sănătate publică, dar și la instituirea codului roșu de alertă în municipiul Chișinău, diferențele fiind practic minore.
Tot atunci, liderul PDM a mai menționat că deși regulile și măsuri pentru combaterea și prevenirea riscului de infecție cu noul coronavirus au fost anunțate și instituite de către autorități, instituțiile responasibile nu s-au ocupat de respectarea acestora.