În ajunul sărbătorilor de iarnă, peste 250 de elevi ai școlii profesionale din orașul Drochia au primit în dar tehnică modernă pentru cabinetul de informatică. Este vorba de cinci calculatoare de ultimă generație, care sunt atât de necesare în procesul educațional în secolul 21, dar și în pandemia de COVID-19. Donația a fost oferită de deputatul Corneliu Padnevici, membru al Platformei parlamentare ”Pentru Moldova”, care și-a propus să sprijine instituțiile cu bugete modeste.
Bucuroși, elevii școlii profesionale ne-au spus că surpriza deputatului Corneliu Padnevici, ales pe circumscripția uninominală nr.6 Drochia-Dondușeni-Soroca, este cel mai bun cadou în ajunul sărbătorilor de iarnă.
„Acest lucru ne oferă mai multe posibilități pentru a însuși noi programe.”
„- Sunt fericită că vom avea calculatoare noi. – Erau necesare, cum vă descurcați până acum cu cele vechi? – Greu, stăteam câte doi elevi la un calculator, nu era confortabil.”
Din cele 11 calculatoare care sunt în cabinetul de informatică, doar șapte sunt funcționale, însă și acestea sunt vechi, lucru care le creează dificultăți elevilor în procesul de învățământ.
ECATERINA AREFTII, director Școala Profesională Tehnică: „Acest cadou ne dă un impuls ca să depunem toate eforturile pentru a ridica calitatea în educație.”
LILIA BARBARI, profesoară de matematică și informatică: „În progresul tehnico-științific calculatorul a devenit o necesitate zilnică. Sunt foarte bucuroasă că dumnealui a venit la noi în ospeție, în ajunul sărbătorilor de iarnă, cu acest cadou foarte util pentru elevii noștri.”
Deputatul Corneliu Padnevici spune că a aflat despre situația în care se află instituția de învățământ în campania electorală din 2019. Atunci și-a pus în plan să modernizeze școala profesională, astfel încât elevii să beneficieze de cele mai bune condiții posibile.
CORNELIU PADNEVICI, deputatul Platforma parlamentară „Pentru Moldova”: „Acum am obligațiunea și voi încerca să apelăm la acei agenți economici care vor da curs solicitării noastre de a veni cu încă o donație de cinci calculatoare.”
De surprize au avut parte și copiii de la grădinița din comuna Cotova, raionul Drochia.
Deputatul Corneliu Padnevici a donat instituției un calculator modern și un proiector.
AURELIA GRIGORAȘ, director Instituția de Educație Timpurie „Îngerașul” din satul Cotova: „Datorită acestui set TIC ne vom încadra în cerințele actuale ale instruirii la distanță, al educației parentale și nemijlocit, al activității zilnice în instituție.”
LIUDMILA BÂRLĂDEAN, educatoare: „Chiar suntem mulțumiți și este binevenit acest cadou și nu în ultimul rând prețuim și bunătatea, mărinimia celor care nu uită de necesarul celor din educație.”
Deputatul Corneliu Padnevici se numără printre inițiatorii Platformei parlamentare „Pentru Moldova”, formată din fracțiunea Partidului „ȘOR” și șase deputați neafiliați. Platforma are ca scop relansarea dialogului constructiv în Parlament şi direcționarea efortului aleșilor poporului spre realizarea proiectelor importante pentru cetățeni şi pentru dezvoltarea localităților Moldovei.