Alți doi pacienți transferați de la Terapia Intensivă din Piatra Neamţ la Iaşi, în urma incendiului de la secția ATI, au murit la Spitalul de la Leţcani, potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, transmite Digi24.ro.
Doi pacienți au încetat din viață săptămâna trecută, iar zece oameni au murit în urma incendiului de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.
Şase răniţi au fost transportaţi la Spitalul de la Leţcani, judeţul Iaşi, dintre care au mai rămas în viață doi, potrivit Mediafax.
Autoritățile județene au reușit să refacă temporar secția ATI. Acum, are o capacitate de 6 locuri și poate primi pacienți în stare gravă bolnavi de coronavirus.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat: “Cei care au fost transferați sunt pacienți de terapie intensivă, n-au suferit arsuri sau altceva, ei fiind în celălalt salon. în acest moment, din informațiile pe care le-am avut ultima oară dimineață, doi sunt în viață, din cei 6, urmând în continuare să aibă tratament de terapie intensivă”.