Desfășurarea scrutinului electoral, dar și rezultatele alegerilor prezidențiale au divizat opinia publică. Unii oameni spun că alegerile au fost fraudate și nu au încredere în candidatul care s-a ales cu cele mai multe voturi, iar alții se bucură de această victorie, susțin că au așteptări mari și speră că în sfârșit țara va fi scoasă din sărăcie. Cum comentează cetățenii procesul de vot din diasporă și stânga Nistrului și ce așteptări au de la Maia Sandu cei care au votat-o, dar și cei care nu au susținut-o, vedeți din reportaj.
Unii cetățeni sunt de părerea că alegerile prezidențiale s-ar fi desfășurat cu încălcări, iar una dintre cele mai grave ar fi transportarea organizată la vot în diasporă.
„Diaspora acolo a fost adusă toată. Cum arata de dimineață că stau cu miile, cu cine au venit ei dacă nu i-au adus acolo? Am doi băieți peste hotare, unul în America și unul în Portugalia și nici unul la votare nu s-a dus. Au spus: tăticu voi acolo trăiți, voi vedeți cine și ce merită”.
De cealaltă parte, alți cetățeni spun că procesul electoral a fost unul corect și democratic.
„Cred că a fost destul de corect, oamenii deja au obosit de toată corupția și nedreptatea crea se face de atâția ani de zile”.
„Foarte frumos și legitim și transparent”.
Sunt și moldoveni care sunt supărați pe cfaptul că diasporă și cetățenii din regiunea transnistriană au ales împreună cu ei președintele.
„De ce ei hotărăsc soarta. Veniți încoace și mâncați ca noi cum mâncăm din o mie de lei și pe urmă o să hotărâți soarta”.
Unii însă au sărit în apărarea celor de peste hotare. Să fi fost bine acasă, nimeni nu pleca din țară, spun oamenii.
„Dacă au cetățenie au dreptul la vot pentru că este cetățean al acestei țări”.
„Toți au dreptul la vot și toți trebuie să voteze și cei de dincolo de Nistru și noi avem dreptul. Și cei de peste hotare la fel, ei sunt oamenii noștri”.
Și rezultatele alegerilor au împărțit opiniile oamenilor. Unii spun că nu au încredere în candidatul care a obținut cele mai multe voturi și nici nu-și doresc să-l vadă la cârma țării. Dar sunt și dintre cei care cred că schimbările vor veni odată cu noul președinte.
„Nimic nou și bun, la mai rău da, ne așteptăm. E vine și a spus că totul o să închidă, primăriile, oamenii ceia unde o să lucreze”.
„În ea nu am avut încredere niciodată și nu am votat-o și dacă un milion de ani o să trăiesc niciodată pe ea nu o să votez”.
„Eu cred că acuma cum s-a unit toată lumea ea va lua în evidență”.
„Dorim să se întoarcă toți compatrioții acasă, alegerile au demonstrat cât de mult își doresc să vină acasă. Dorim să facem o a două Elveție în Moldova pentru că avem așa posibilități, avem oameni muncitori, avem pământuri bogate”.
Turul doi al alegerilor prezidențiale a avut loc duminică, 15 noiembrie.