La mai bine de o lună de la tragicul incendiu care a mistuit clădirea Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”, astăzi au început lucrările de demontare a elementelor care prezinta pericole de prăbușire. Timp de zece zile vor fi dărâmați pereții exteriori care au fost afectați de flăcări. Ulterior, o echipă de experți va evalua din nou starea tuturor încăperilor pentru a stabili următoarele acțiuni.
Șapte muncitori ai companiei abilitate să se ocupe de demontarea părților avariate din clădire au demarat lucrările, care ar putea dura până la zece zile. În proces sunt antrenate trei utilaje speciale. Angajații Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care îi asistă pe muncitori, ne-au spus că procedura va fi efectuată în trei etape.
ALEXANDRU OPREA, șef adjunct IGSU: „Lucrările vor începe, potrivit schemei de sus, prin desfacerea unei porțiuni de perete din sala mare. În prima fază vor fi curățate toate elementele prăbușite peste parterul sălii mari. În a doua fază vor fi curățate toate elementele prăbușite pe teritoriul scenei și elementele adiacente și ulterior sala mică”.
ALEXANDRU STATNÎI, reporter: „Bucată cu bucată, Filarmonica Națională se face una cu pământul. Se dărâmă partea unde a căzut podul și unde era scena. Rămășițele clădirii, care face parte din patrimoniul cultural, vor ajunge la groapa de gunoi, în timp ce construcțiile din metal vor fi vândute la fier vechi, iar banii vor fi utilizați pentru reconstrucția filarmonicii”.
Administrația Filarmonicii speră ca în doi ani personalul artistic format din 180 de oameni să revină în clădirea îndrăgită, până atunci artiștii susțin concerte pe alte scene.
SVETLANA BIVOL, directorul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”: „Când au fost comisiile guvernamentale, așa s-a zis, că minimum doi ani. Contracte le de locațiune le-am făcut pe doi ani cu colegii noștri de la Palatul Republicii, Palatul Național și direcția cultură”.
Lucrările de demontare ajung la 450 de mii de lei, bani oferiți de executiv. Pe cele două conturi deschise de Guvern și administrația instituției în susținerea Filarmonicii s-au adunat până acum aproape două milioane de lei.