Hramul orașului Orhei a culminat cu un tablou colarat aproape de miezul nopții. În parcul OrheiLand, acolo unde a avut loc un concert de zile mari, autoritățile au pregătit un program cu artificii, iar oamenii au lansat lampioane. Totodată, fostul primar al orașului Ilan Șor a dat asigurări că, în următorii cinci ani, Orheiul va deveni al doilea oraș ca mărime din Moldova, iar fiecare orheian va fi cel mai bogat om din țară. De asemenea, în scena de la OrheiLand au urcat artiști renumiți din țară, dar și de peste Prut.
Tradițional, orheienii au marcat hramul orașului cu un spectaculos show de focuri de artificii.
Într-o intervenție live, președintele Partidului Politic „ȘOR”, Ilan Șor, le-a promis oamenilor că Orheiul va deveni, în scurt timp, cea mai prosperă localitate din țară, iar localnicii din oraș vor fi cei mai bogați.
ILAN ȘOR, președintele partidului Politic „ȘOR”, deputat: ” – Eu am făcut tot ce am promis până la ziua de azi? – DAAA. – URAA Eu vă promit că în curând, fiecare orheian va fi cel mai bogat om din țara noastră și fiecare orheian va avea încredere în ziua de mâine”.
În semn de recunoștință, cei prezenți la concert au aprins zeci de lampioane, moment care l-a emoționat pe Ilan Șor.
„Aceste inimi și focuri, care vin din inimă, sunt pentru dumneavoastră”.
Orheienii au încins hore și au fredonat melodiile preferate împreună cu îndrăgiții interpreți autohtoni, dar și cei de talie internațională.
„Îmi place, super, bravo Șor. Bravo, foarte frumos”.
„Chiar e frumos de tot. Suntem în așa oraș. Ne-am născut aici, avem rude, cumătri. Mulțumim mult domnului Ilan Șor că a organizat și se străduie pentru oraș”.
Pe scenă au evoluat mai mulți artiști, printre care Lia Taburcean și Olia Tira. Iar Mihail, moldoveanul care s-a făcut cunoscut în România, a ridicat publicul în picioare atunci când a cântat o piesă a interpretului rus Victor Țoi.
Cântărețul ne-a spus că a rămas plăcut impresionat atât de oamenii din Orhei, cât și de oraș, în general.
MIHAIL, interpret: „Orhei e un oraș foarte drăguț, foarte cochet, așa ziceau și băieții. Noi stăm în Cluj și când am venit aici nu știam la ce să ne așteptăm, dar a fost o surpriză drăguță”.
Iar interpreții din țară ne-au spus că, după o pauză de aproape un an, au trăit cu intensitate fiecare clipă pe scenă.
OLIA TIRA, interpretă: „Este superb. Este foarte emoționant, pentru că într-adevăr, dacă sincer, un an întreg noi n-am avut concerte mari, alături de lume frumoasă și bună, iar pentru noi, artiștii, este foarte important să dăruim energia noastră”.
Orhei este unul dintre cele mai vechi orașe din Moldova, fiind dintotdeauna un important punct comercial și strategic. Orașul a început să se dezvolte intens din 2015, când la conducerea acestuia a venit echipa lui Ilan Șor, care a realizat transformări radicale și a derulat proiecte importante de infrastructură. Duminică, locuitorii au marcat 466 de ani de la prima atestare documentară a Orheiului.