De la începutul săptămânii, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 69 solicitări pe motiv de urgențe toxice. În urma intoxicației cu ciuperci au avut de suferit 42 persoane, inclusiv 10 minori. În perioada 2 – 4 noiembrie curent au fost înregistrate cele mai multe cazuri de intoxicații cu ciuperci în municipiul Chișinău – 11 cazuri; în raioanele Edineț – 6 cazuri; Telenești -5 cazuri și respectiv câte 4 cazuri în raioanele Călărași și Orhei.
La data de 2 noiembrie, la ora 16:23 la Departamentul dispecerizare a parvenit un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei familii cu trei copii minori din satul Leușeni, raionul Telenești, care prezentau semne de intoxicație. Membrii familiei, inclusiv un copil de doar trei ani au consumat la prânz ciuperci culese din pădure, după care s-au simțit rău și au solicitat ambulanța. În numai 12 minute, echipa SAMU Telenești a sosit la locul solicitării și a acordat primul ajutor calificat părinților și copiilor. Ulterior toți au fost transportați la UPU din cadrul IMSP Spitalul Raional Telenești.
La data de 3 noiembrie, la ora 02:38 a fost solicitat Serviciul de Urgență în sectorul Telecentru al Capitalei pentru o familie cu doi copii minori, a căror stare s-a agravat în urma consumării ciupercilor la cină. În doar 13 minute au sosit 2 echipe din cadrul SAMU Centru, dintre care o echipă specializată în reanimarea copiilor. În urma acordării asistenței medicale de urgență maturii au fost transportați la IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, iar copiii au fost internați la IMSP Institutul Mamei și Copilului.
De asemenea a fost înregistrat un caz în seara zilei de 4 noiembrie în raionul Călărași la un grup de patru personae, care au consumat la masă bucate cu ciuperci și alcool. Ulterior au manifestat semne de intoxicație și au apelat Serviciul de Urgență. În scurt timp la locul solicitării au ajuns echipa PAMU Onișcani și echipa SAMU Călărași, care au acordat asistență medicală de urgență la etapa de prespital. Ulterior pacienții au fost transportați la IMSP Spitalul Raional Călărași.