Mai mulți bătrâni din țara noastră riscă să înghețe de frig la iarnă. Și asta din cauza pensiilor mici, care nu le ajung nici pentru lemne de foc și nici pentru cărbuni, pentru a-și încălzi locuințele. Singura speranță a pensionarilor este acordarea unui ajutor de la stat pentru perioada rece. În caz contrar, soluția sunt hainele groase și sticlele cu apă caldă.
Pe Parascovia Viziru, în vârstă de 80 de ani, din satul Roșcani am găsit-o în curte, numărându-și cu îngrijorare cele câteva lemne rămase de iarna trecută. Bătrâna spune că pensia de 1500 de lei pe care o are, o împarte pe medicamente, alimente și întreținere. Iar prețul la lemne și cărbuni este exagerat pentru ea, motiv pentru care soba îi va fi mai rece, se plânge femeia.
PARASCOVIA VIZIRU, locuitoare a satului Roșcani, raionul Strășeni: „Încă vreo două, trei săptămâni voi pune ce va da Dumnezeu, dar pe mai departe? Vom pune și noi plonjorul în apă, încălzești picioarele și te culci. Ne învelim.”
Cele câteva sute de lei, ajutor pentru perioada rece a anului, sunt singura speranță, ne mărturisește bătrâna.
PARASCOVIA VIZIRU, locuitoare a satului Roșcani, raionul Strășeni: „1000 de lei costă un metru cub de lemne, dar îți ajunge pentru o lună de zile? Da îți mai trebuie un om ca să le taie, să mi le aducă într-un sac în casă. Noi ne-am trezit în greutăți și luptăm…”
Nici pentru Vera Dragoman iarna care vine nu va fi anotimpul poveștilor.
VERA DRAGOMAN, locuitoare a satului Roșcani, raionul Strășeni: „Vin frigurile, lemne nu avem, bani nu sunt, primesc o pensie de 640 de lei. Vom îngheța, vom îngheța, ce să facem?”
Iar Elena Jalbă spune că a cumpărat patru metri cubi de lemne, care însă nu-i vor ajunge nici pentru jumătate de iarnă. Are grad de invaliditate, crește patru copii și o pensie de doar 1600 de lei.
ELENA JALBĂ, locuitoare a satului Roșcani, raionul Strășeni: „7000-8000 costă mașina de lemne, dar când să-i strângi? Pensia să fie măcar 3000.”
Pensionarii pot beneficia de ajutor financiar pentru perioada rece a anului, spun responsabilii de la direcția protecția socială din Roșcani, însă nu toți.
DOINA ROTARI, asistent social în satul Roșcani, raionul Strășeni: „În cazul în care are o pensie mai mare de 1300 de lei, dar întrunește criteriile de eligibilitate și are o pensie mai mică de 2435 de lei, ea primește câte 500 de lei lunar pentru perioada rece a anului.”
În acest an, o tonă de cărbuni costă în jur de 3500 de lei, cu 10 la sută mai puțin decât anul trecut. Totuși, oamenii nu se înghesuie la depozitul din Strășeni pentru a-și face plinul pentru iarnă.
RADU AVRAM, manager depozitul de cărbuni din Strășeni: „Cererea la cărbuni este de pe an pe an mai mică, este într-o descreștere. Oamenii pleacă, nu mai are cine face focul. Nu mai avem cumpărători.”
Și prețul la lemne a scăzut, spun responsabilii de la Moldsilva, dar oamenii încă nu se grăbesc să le cumpere.
COJOCARU, director Moldsilva: „Specii tari, de la 600 până la 650 de lei cel mai mult, specii moi – 350 până la 400, depinde de lemn. Ne vom strădui neapărat să micșorăm pentru că este lemn mult. S-a blocat exportul, noi avem foarte mult lemn în pădure care își pierde calitatea.”
Dumitru Cojocaru spune însă că, totuși, în acest an, cererea pentru lemnele de foc a crescut. Doar primăriile din țară au solicitat de la Moldsilva aproape două milioane de cuburi de lemn.