După ce a vizitat sute de localități și s-a întâlnit cu mii de oameni, candidatul Partidului „ȘOR” la prezidențiale, Violeta Ivanov, și-a definitivat programul său electoral „Moldova 2024”. Principalele priorități pe care și le asumă Ivanov au fost prezentate astăzi, în cadrul unui briefing, organizat în municipiul Orhei. Ulterior, cei prezenți la eveniment au urmărit și o discuție video dintre Violeta Ivanov și liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care, după cum se vede din secvențe, a avut loc chiar în centrul orașului. Cei doi au abordat mai multe probleme cu care se confruntă cetățenii.
Candidatul Partidului „ȘOR” la prezidențiale susține că Moldova are propria cale, cea a transformărilor, pe care trebuie să o urmeze pentru a asigura un trai mai bun cetățenilor. Astfel, după sute de întâlniri cu alegătorii, candidatul anunță că și-a definitivat programul său electoral, care se bazează pe patru direcții prioritare.
VIOLETA IVANOV, candidat Partidul Politic „ȘOR” la prezidențiale: „Așa cum am mai spus, mă voi concentra pe patru direcții prioritare. Infrastructura și dezvoltarea regională, agricultură, protecție socială și medicina și desigur lupta împotriva corupției. În primul rând, trebuie să relansăm economia”.
Violeta Ivanov a mai declarat că își propune să elimine diferențele dintre sat și oraș, să redeschidă școlile și centrele medicale și să conecteze toate localitățile la rețeaua de apă și gaz. Cei care i-au ascultat promisiunile au spus că este singurul candidat în care au încredere.
„Dacă ar fi să se împlinească toate, țara noastră ar înflori. Sunt încrezută că ea va face față. Odată ce-a pus cuvânt Ilan Șor pentru dumneaei, noi avem încredere”.
„Eu cred că dumneaei e pentru popor. Așa, ea e pentru popor, ea e bravo”.
În cadrul unei discuții video dintre președintele Partidului “ȘOR”, Ilan Șor, și candidatul formațiunii la prezidențiale, Violeta Ivanov, politicianul a încurajat inițiativele enunțate de aceasta și a dat asigurări că va consolida cetățenii în jurul unei singure idei naționale – cea de a renaște Moldova.
ILAN ȘOR, liderul Partidului Politic „ȘOR”, deputat: „Oamenii trebuie să trăiască în condiții bune. Știți, când am venit la Orhei, în anul 2015, noi am văzut același tablou, dar noi ne-am mobilizat și am început a lucra”.
Violeta Ivanov este numărul cinci în buletinul de vot.