Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a adoptat mai multe reguli de desfășurare a alegerilor prezidențiale. Astfel, în cadrul secțiilor accesul va fi permis doar celor care poartă măști și care nu prezintă simptome, Mai mult, Biroul electoral al secției de votare de circumscripție va oferi, cu titlu gratuit, câte o mască de protecţie fiecărui alegător, scrie unimedia.info.
Persoanele care manifestă simptome ale infecției respiratorii acute (temperatura mai mare de 37 grade Celsius, tuse, respiraţie îngreunată, etc.) şi se prezintă la secția de votare în ziua alegerilor până la ora 15.00, nu vor fi admise în incinta secţiei de votare, dar vor fi înscrise în lista pentru votare la domiciliu.
Pentru persoanele cu manifestări clinice de boală, dar care s-au apropiat la secţia de votare după ora 15.00, se vor crea condiții de votare prin asigurarea cu mască, mănuşi, trecerea prioritară până la cabina de vot, şi contactul minim cu persoanele aflate în secţia de votare. După plecarea persoanei suspecte, va fi efectuat procesul de dezinfecție a tuturor suprafeţelor cu care a contactat persoana, înainte ca altă persoană să contacteze cu ele.
Acestor alegători li se va recomanda să se autoizoleze şi să informeze telefonic medicul de familie, iar la necesitate să solicite 112. Accesul în secţia de votare în orele votării 08.00-21.00 se va permite, indiferent de starea de sănătate, doar pentru alegătorii, care se vor prezenta la secţiile de votare din afara ţării şi cele pentru alegătorii cu domiciliul din stânga Nistrului.
Potrivit CNESP, alegătorii care sunt în autoizolare (pentru tratament la domiciliu, persoane contacte, persoane revenite de peste hotare din zona roşie şi cei care manifestă simptome ale infecţiei respiratorii acute) îşi vor putea exercita dreptul la vot la locul aflării, prin depunerea unei cereri la biroul electoral al secţiei de votare unde îşi are înregistrarea la domiciliu/reşedinţă alegătorul. Cererile pot fi depuse în scris sau în formă verbală, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18:00 a zilei precedente votării. In ziua votării, cererile pot fi făcute până la ora 15:00.
Amintim că alegerile prezidențiale vor avea loc pe data de 1 noiembrie.