Valul doi de pandemie, anunțat de autorități, pare să nu-i sperie pe gospodarii de la sate. Nu vorbim din punct de vedere medical, dar de cel alimentar. Gospodinele sunt în febra pregătirilor de iarnă și spun că în cazul în care va fi necesar să stea în casă, își fac rezerve până la refuz cu toate bunătățile naturii.
Pe Elisaveta Gașper din satul Furceni, raionul Orhei, am găsit-o în plin proces de conservare a legumelor. Cu multă dragoste și pasiune, gospodina, în vârstă de 68 de ani, pregătea roșii umplute pentru iarnă. Ea spune că a făcut și alte provizii.
ELISAVETA GAȘPER, locuitore a satului Furceni, raionul Orhei: „Roșiile se despart în două și se pune așa o marinadă iute, ca să se păstreze. Aici este pătrunjel, mărar, usturoi și piper iute. Fasole sunt, le-am bătut și le-am vânturat, năut este, bob tot, morcovul trebuie să-l scoatem”.
Un alt deliciu ce îți lasă gura apă sunt vinetele umplute cu mujdei. Rânduiala este în felul următor: mai întâi se opărește vânăta, se scurge bine, iar mai apoi se clătește cu apă rece și cu sare, ca să-i iasă amărăciunea. Mai departe vă spune iscusita gospodină.
ELISAVETA GAȘPER, locuitore a satului Furceni, raionul Orhei: „Muiem vânăta în mujdei și avem varză făcută special, ceapă, morcov și le umplem și le legăm cu leuștean sau cu țelină. Și le lăsăm până când un pic se înăcresc și eu când văd că ele se înăcresc le pun și le fierb. Această rețetă este de la mama mea”.
Elisaveta Gașper ne-a arătat și conservele depozitate deja în beci, despre care spune că nici nu le știe numărul. Familia este una numeroasă, ne-a explicat stăpâna casei, cu cinci copii, 15 nepoți și cinci strănepoți și trebuie să ajungă la toți. Pentru renumitele sarmale moldovenești, femeia a pus pentru iarnă ardei, dar și frunze de viță de vie.
ELISAVETA GAȘPER, locuitore a satului Furceni, raionul Orhei: „Este o rețetă deosebită. Aduci frunza de vie de pe câmp, dar să nu fie cu rouă. O așezi în borcan și o capsezi. Stă zece ani și iarna când o pui în cratiță ca să opărești frunza, miroase în casă a viță de vie”.
Gospodina ne-a uimit și cu alte feluri de conserve, dulceață și compot. Ea spune că toate legumele și fructele sunt crescute pe loturile de pământ pe care le are.
ELISAVETA GAȘPER, locuitore a satului Furceni, raionul Orhei: „Aici am pus castraveți, ceapă, usturoi, ce mi-a dat mie în gând, tot am pus. Slănină avem și buruiene pentru borș. Și mai am aici o frumusețe. Aici sunt patisoni mărunței și roșii cili. Și asta-i adjica din prune”.
Elizaveta Gașper spune că o zi de toamnă hrănește un an și îndeamnă toate gospodinele să-și facă provizii pentru iarnă, iar cine îi interesat de rețetele ei, moștenite din strămoși, pot apela după ajutor.
Menționăm că din cauza secetei, în acest an, fructele şi legumele sunt mai scumpe, iar cel mai probabil, beciurile multor gospodari vor fi mai goale decât în anii trecuți.