Salvatorii continuă să-i ajute pe locuitorii din UTA Găgăuzia să lichideze consecințele ploilor abundente. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, zeci de autospeciale au fost implicate în orașul Comrat pentru a scoate apa care a pătruns în casele oamenilor, dar și nămolul din gospodării. De asemenea, la faţa locului au intervenit mai mulți carabinieri şi militari.
În prezent, la Comrat sunt dislocaţi 155 de angajaţi ai IGSU cu 33 de autospeciale pentru a ajuta la pomparea apei din case, dar și pentru a scoate nămolul din gospodării. Totodată, circa 60 de militari ai Armatei Naţionale au fost detaşaţi pentru a oferi ajutor la lichidarea consecinţelor.
Pe parcursul zilei de miercuri, salvatorii, polițiștii, carabinierii, soldații, dar și autoritățile locale s-au mobilizat și au efectuat lucrări de curățare a nămolului în 27 de gospodării din oraș. Totodată, au fost eliberate de deșeuri patru fântâni, iar mai multe porțiuni de drum local au fost curățate de nămol. În același timp, au fost reconectați la alimentarea cu gaze aproape 400 de consumatori.
Valoarea pagubelor urmează a fi stabilită de Comisiile pentru Situații Excepționale.
Precizăm că premierul Ion Chicu, alături de bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a vizitat regiunea afectată și a declarat că pentru lichidarea consecințelor vor fi alocați bani din Fondul de Rezervă.
Mai mulți locuitori din Găgăuzia au declarat pentru echipa noastră de filmare că nu mai au încredere în declarațiile autorităților, deoarece nu toți și-au primit ajutorul promis în urma inundațiilor puternice din luna iunie. Atunci, în cadrul unei vizite la Comrat, Igor Dodon a anunțat că va susține financiar familiile afectate. Purtătorul de cuvânt al Președinției, Carmena Lupei, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu.
În urma ploilor puternice de marți, râul Ialpug a ieșit din albie, iar în consecinţă, 39 de gospodării au fost inundate, iar zece dintre acestea necesită a fi reconstruite de la zero. Totodată, în urma precipitaţiilor abundente au fost afectate de ape cinci depozite din Comrat, dar și alte zece locuințe din satul Dezghingea. Ploaia de marţi a provocat dezastru şi în localitățile din raionul Leova, unde peste 20 de gospodării au fost inundate. Și în raionul Cimișlia ploile au înnămolit 16 gospodării din patru localități.