Elevii revin la durata obișnuită a unei ore academice, care este de 45 de minute și nu 30 cât era până acum. Totodată, instituțiile de învățământ din țară încearcă să încadreze cât mai mulți elevi în procesul educațional. Se întâmplă după ce Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis să modifice distanța fizică dintre elevi în sălile de clasă, lucru care ar permite majorarea numărului de copii prezenți fizic la ore. Astfel, dacă băncile erau amplasate la o distanță de 1,5 metri, acum distanța a fost redusă până la un metru. Totuși, nu este posibil să fie respectată această regulă în fiecare clasă, întrucât spațiul nu permite acest lucru. Între timp, dezinfectarea și igiena rămân a fi respectate cu strictețe.
După aprobarea noii decizii, managerii școlilor au identificat spaţii suplimentare care le-ar permite desfăşurarea procesului educaţional. De exemplu, la liceul “Iulia Hajdeu” din capitală, unde își fac studiile aproape 1200 de elevi, împărțiți în 37 de clase, conducerea instituției a amenajat șase clase după noile cerințe. În sala de sport, sala de festivități și într-un cabinet de 74 de metri pătrați au fost amenajate săli pentru elevii clasei a-XII-a, așa încât lecțiile să fie desfășurate cu prezența fizică de 100% la ore.
ELEONORA GONCEAR, directorul liceului „Iulia Hașdeu” din capitală: „În rest, mergem după modelul doi pentru clasele primare. Prima grupă din clasă vine de dimineață, iar a doua grupă vine după masă. Elevii claselor a-V-a și a XI-a, peste o zi cu prezența de 50% fizică la școală. Este complicat, dar deja elevii au intrat în ritm, profesorii de asemenea”.
Eleonora Goncear spune că respectarea distanței sociale între bănci ia cam dat bătăi de cap, deoarece instituția pe care o conduce nu are clase spațioase. Totuși, ea afirmă că noua decizie oferă școlilor posibilitatea să reconfigureze spațiile, astfel încât mai mulți elevi să fie incluși în procesul educațional.
ELEONORA GONCEAR, directorul liceului „Iulia Hașdeu” din capitală: „La noi în toate clasele numărul de copii este de 34-36 de elevi și reieșind din spațiul pe care îl avem pentru fiecare sală de clasă, nu putem să punem mai multe mese decât 17-18 în sala de clasă”.
Și la liceul Teoretic „Elena Alistar” conducerea instituției a depus efort pentru a amenaja 12 clase după noile cerințe, dintre care una în incinta bibliotecii.
LIDIA ȚUGUI, directorul adjunct liceul Teoretic „Elena Alistar” din capitală: „12 clase vor activa cu prezența de 100% la lecții. S-au procurat 180 de seturi de noi de mobilă pentru o persoană. Vom încerca să lucrăm, iar pe viitor sperăm să mai amenajăm clase în care să respectăm distanța de un metru”.
Distanța socială, care a fost redusă cu jumătate de metru, nu prezintă vreun risc pentru sănătatea copiilor, susțin reprezentanții școlilor.
ELEONORA GONCEAR, directorul liceului „Iulia Hașdeu” din capitală: „Nu există risc, deoarece se respectă celelalte cerințe și norme sanitare. N-aș crede că în troleibuze și autobuze se respectă distanța de un metru”.
LIDIA ȚUGUI, director adjunct la liceul Teoretic „Elena Alistar”: „Starea este încordată și pentru profesori și pentru părinți”.
De cealaltă parte, epidemiologii bat alarma și spun că decizia autorităților nu este tocmai bună.
ANGELA PARASCHIV, şeful catedrei de epidemiologie USMF „Nicolae Testemiţanu”: „S-a dovedit deja că virusul SARS COV-2 are capacitatea de a se transmite la o distanță și mai mare de doi metri și dacă nu se păstrează această distanță, riscul este mai mare și respectiv fără purtarea măștii”.
Elevii spun însă că s-au obișnuit deja cu deciziile autorităților, care se schimbă de la o zi la alta.
„La fiecare pauză ne dezinfectăm mâinile, nu avem voie la masa profesorului. Nu prea ieșim din bănci, mergem doar la baie și afară”.
„Este dificil, dar altfel nu putem”.
Autoritățile din educație explică însă că distanța dintre elevi a fost micșorată la solicitarea mai ultor reprezentanți ai instituțiilor de învățământ.
VALENTIN CRUDU, şeful Direcţiei Învăţământ General din cadrul Ministerului Educației: „Distanța fizică sau socială este în majoritatea țărilor de un metru. Bineînțeles că pe noi, cei din educație, ne interesa să avem acest aspect de reglementare, inclusiv de siguranță cu păstrarea acestei distanțe pe care o aplică majoritatea lumii, dar totodată a fost important pentru noi că și poate e cazul când se va micșora această distanță. În unele localități sau în anumite unități de învățământ, numărul de copii în clase ar putea crește păstrând această distanță de un metru”.
Potrivit șefei Direcției asistență socială și sănătate din capitală, Tatiana Bucearschi, de la începutul anului școlar, peste 160 de copii și mai mult de 200 de angajați ai sistemului educațional s-au infectat cu noul coronavirus.
Totodată, potrivit ministerului Educației, până în data 25 septembrie, 13 instituții școlare și preșcolare din țară sunt în carantină, iar 8629 de elevi și 426 de cadre didactice.