Curtea de Apel Chișinău a dat dreptate Comisiei Electorale Centrale. Magistrații au respins cererea candidatului „Pro Moldova”, Andrian Candu, care a contestat refuzul de a fi înregistrat în cursa electorală pentru prezidențiale. Drept urmare, politicianul spune că nu renunță și se va adresa în continuare în instanță.
Întruniți într-o nouă ședință, magistrații Curții de Apel au dat câștig de cauză Comisiei Electorale Centrale, care a refuzat să-l înregistreze în cursa pentru alegerile predizențiale pe candidatul “Pro Moldova”. Ulterior, în cadrul unei conferințe de presă, Andrian Candu a semnalat mai multe nereguli în aceste decizii.
ANDRIAN CANDU, președintele partidului „Pro Moldova”, deputat: „Am văzut pe pielea noastră cum o lege este interpretată altfel decât a avut intenția legiuitorul. Atunci când CEC și astăzi Curtea de Apel interpretează legea,strictul sens, și aplică o parte din lege și nu aplică altă parte a legii, asta înseamnă abuz”.
Solicitat de noi, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Chișinău, Octeabrina Popa, ne-a spus că nu comentează hotărârile judecătorești și că Andrian Candu are tot dreptul de a contesta decizia magistraților.
Andrian Candu susține că deși a fost scos din cursa pentru fotoliul de președinte, va continua să lupte.
ANDRIAN CANDU, președintele partidului „Pro Moldova”, deputat: „Vom ataca hotărârea Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție, ca ulterior să ne rezervăm dreptul pentru a merge și la CEDO. Vom găsi modalitatea în care să participăm pe parcursul acestei campanii electorale și să fim vocali în așa fel ca să convingem cetățenii Republicii Moldova cine merită, dar cel mai important lucru cine nu merită să mai fie președinte al Republicii Moldova.”
Amintim că în data de 18 septembrie, membrii CEC cu cinci voturi au respins cererea de înregistrare a lui Andrian Candu în calitate de candidat la funcția de președinte, desemnat de Partidul „Pro Moldova”.
Potrivit instituției, grupul său de inițiativă a adunat câte cel puțin 600 de semnături numai din 12 unități administrativ-teritoriale, iar cele colectate din restul 17 raioane nu întrunesc cerințele legale.
Candu a acuzat Autoritatea Electorală de faptul că i-a încălcat dreptul de a candida și a acuzat guvernarea de fraudarea alegerilor. Tot atunci, zeci de simpatizanți ai formațiunii au protestat la sediul instituției.